În uniforma lui kaki, împroşcat din cap până în picioare cu noroi, soldatul Denis Smith nu se deosebea cu nimic de miile de camarazi sătui de război.

Chipul de băieţandru şi părul tuns scurt stârneau puţine comentarii din partea celor aflaţi pe câmpul de luptă. Din Divizia 51 Geniu a Forţei Expediţonare Britanice, nimeni nu ştia că soldatul Smith ascundea o taină extraordinară.

Denis Smith era în realitate Dorothy Lawrence, o tânără care venise pe câmpul de luptă ca să vadă cu ochii ei ce se întâmpla acolo, devenind astfel singura femeie care a luptat pe Frontul de Vest în Primul Război Mondial.

Povestea lui Dorothy începe la Paris, odată cu izbucnirea războiului, în 1914 - menționează scriitorul Giles Milton în volumul Când Hitler a luat cocaină și Lenin și-a pierdut creierul. Din culisele istoriei (Corint, 2018). Redăm, în continuare, aventurile englezoaicei, consemnate de Milton.

Tânăra îşi dorea cu ardoare să devină corespondent de război, dar i s-a spus că aceasta e o lume a bărbaţilor în care era nu are ce să caute. Hotărâtă să asiste la sângeroasele bătălii din nordul Franţei, Dorothy s-a deghizat în soldat şi s-a dus pe front. „Am să văd singură de ce isprăvi e în stare o tânără englezoaică fără bani sau recomandări”, scria ea.

La Paris, s-a împrietenit cu doi soldaţi englezi – „complicii kaki”, cum avea să-i numească mai târziu – cărora le-a cerut să-i facă rost de o uniformă militară. Ei s-au învoit s-o ajute şi, în doar o săptămână, Dorothy era echipată cu bocanci soldăţeşti, pantaloni kaki, bretele, mundir, cămaşă şi moletiere.

Mai rămânea de rezolvat problema ascunderii formelor ei feminine. Dacă şi-ar fi dat cineva seama că e femeie, ar fi fost arestată şi trimisă acasă imediat. „Mi-am înfăşurat strâns corpul în bandaje, de parcă eram o mumie.” Cum rotunjimile ei erau în continuare vizibile, „mi-am căptuşit spatele cu straturi de vată... ținuta... mă făcea să arăt ca o persoană voinică, durdulie, cu un cap mai degrabă mic şi chip de băieţandru.”

Cei doi prieteni au ajutat-o să obţină şi un permis de călătorie, fără de care nu ar fi putut să ajungă în oraşul Béthune, aflat chiar pe linia frontului.

Îngrijorată de faptul că avea încă o înfățișare prea feminină, Dorothy l-a pus pe unul dintre complici să-i taie părul şi s-o bărbierească. „În zadar am sperat că astfel îmi vor da tuleiele”, scria ea. Fire băieţoasă, Dorothy a fost teribil de dezamăgită văzând că nu se întâmplă nimic.

Spre a-şi desăvârşi deghizarea înainte să plece pe front, Dorothy și-a dat pe faţă cu o soluţie dezinfectantă diluată. Şi aşa, bronzată, cu o înfăţişare neîngrijită, a plecat la război.

Nu i-a fost prea uşor să ajungă pe front. În mai multe rânduri a fost oprită de ofiţeri care voiau să ştie ce caută atât de departe de regimentul ei. Dar niciunul nu şi-a închipuit că e femeie. În cele din urmă, Dorothy şi-a asigurat serviciile unui genist pe nume Tom Dunn, dintr-o unitate din Lancashire a Geniștilor Regali. Tânăra i-a mărturisit secretul ei şi i-a cerut ajutorul. Genistul Tom s-a amuzat de îndrăzneala lui Dorothy, dar a fost şi profund mişcat de curajul ei. Alături de câţiva camarazi, s-a învoit s-o ajute să intre în serviciul activ. I-au găsit şi o ascunzătoare secretă, unde să se poată odihni peste zi. Abia după lăsarea întunericului îndrăznea Dorothy să iasă împreună cu ceilalţi geniști. Săpau tuneluri pe sub liniile germane şi le umpleau cu explozibil, pe care, ulterior. îl detonau, aruncând în aer tranşeele şi centrele de comandă inamice.

Cum igiena era ceva irealizabil, nu peste multă vreme, Dorothy s-a umplut de păduchi şi purici. „Aveam măncărimi și iritație pe fiecare centimetru al corpului. Puricii săreau în toate direcţiile”, scria ea.

Deşi avea de înfruntat neplăceri teribile, Dorothy a ajuns curând să sape tuneluri pe sub liniile inamice, sub o ploaie de șrapnele și obuze. Tânăra nu s-a înspăimântat. Camaradul ei, Tom Dunn, a fost impresionat de curajul fetei, povestind mai târziu cum aceasta a petrecut zece zile şi nopţi, consecutiv, „la 400 de metri de liniile friţilor, în bătaia puştilor şi mortierelor”.

Tirul neîntrerupt, hrana proastă şi apa contaminată nu au întârziat să producă efecte. Dorothy s-a îmbolnăvit, leşinând de mai multe ori. Temându-se că şiretlicul îi va fi descoperit, tânăra s-a prezentat la comandant şi i-a mărturisit tot. Omul, gândindu-se că are de-a face cu o spioană, a pus imediat să fie arestată.

Au urmat interogatorii intense. Au descusut-o şase generali şi 20 de ofiţeri, însă niciunul nu a reuşit să demonstreze altceva decât că Dorothy Lawrence era o femeie care voise să intre în primejdioasa lume a bărbaţilor. Au obligat-o să semneze o declarație prin care se angaja că nu-şi va scrie niciodată memoriile. Apoi, au expediat-o înapoi la Londra.

Dorothy avea totuşi să scrie povestea aventurilor ei (Cartea, intitulată Genistul Dorothy Lawrence: singura femeie-soldat din Anglia, a apărut în 1919, după ce a fost cenzurată masiv de Ministerul britanic de Război) , iar Tom Dunn chiar a semnat o declarație prin care garanta că totul era adevărat. Puţini i-au dat însă crezare, iar Dorothy Lawrence a murit în anonimat, în 1964.