PSD repornește votul prin corespondență

PSD repornește votul prin corespondență

Comisia de cod electoral are, în sfârșit, un nou pre ședinte și, teoretic, dezbaterea la legea votului prin corespondență poate fi repornită.

 Ieri, plenul Parlamentului l-a ales în această funcție pe deputatul PSD Gabriel Vlase, fost președinte al comisiei SIE în legislatura 2008-2012 și deținător al unui doctorat acordat de Academia Națională de Informații. Vlase îi ia locul liberalului Mihai Voicu, care a demisionat susținând că protestează împotriva tergiversărilor la Legea votului prin corespondență. De fapt, liberalii și-au dat seama că nu aveau șanse să treacă proiectul fără PSD. Demisia lui Voicu a blocat însă orice progres.

Planuri mari: ședință de zi de zi

Acum, Gabriel Vlase susține că va face tot posibilul ca votul prin corespondență să fie adoptat. „Nu am o problemă să fac zi de zi ședință”, a spus el, pentru EVZ. Totuși, noul președinte al comisiei a insistat că, pentru ca raportul la Legea votului prin corespondență să fie adoptat în două săptămâni, cum cere PNL, este nevoie de o discuție cu reprezentanții Autorității Electorale Permanente. „Din punctul meu de vedere putem să terminăm raportul și mâine, dar trebuie ca AEP să vină să ne lămurească”, a arătat Vlase. Inițial, PNL a vrut să voteze împotriva numirii acestui deputat la conducerea Comisiei de cod electoral, dar ulterior și-a schimbat atitudinea. „Liderii grupurilor parlamentare au ajuns la următoarea variantă de comunicare publică: luăm act de angajamentul liderului PSD, domnul Neacșu, ca până la mijlocul săptămânii viitoare să existe un proiect de lege din partea comisiei care să fie înaintat Parlamentului pentru dezbatere”, a spus Eugen Nicolăescu, liderul deputaților liberali. „Îmi întăresc acel angajament pe care l-am luat aici (...) că respectiva comisie va propune un proiect fezabil pentru rezolvarea problemei votului cetățenilor din afara granițelor României”, a spus liderul deputaților PSD, Marian Neacșu.

„Măcar spune pe față ”

Fostul președinte Traian Băsescu a avertizat, ieri, că toate analizele arată că ambele partide mari, PSD și PNL, nu doresc votul prin corespondență.

Am avut o discuție lungă cu Cristi Diaconescu și cu Eugen Tomac despre dezastrul care se prefigurează în legătură cu nerespectarea cuvântului dat în cazul legii votului prin corespondență. Dintre partide, PSD e mai cinstit că măcar spune pe față că nu vrea, PNL susține că vrea, dar, în realitate, face tot ce se poate pentru ca votul prin corespondență să nu fie o realitate la alegerile din 2016”, a declarat Traian Băsescu.