Dărâmarea zidului Parlamentului, misiune imposibilă

Dărâmarea zidului Parlamentului, misiune imposibilă

Încă din 2009, în ciuda unui consens aparent între politicieni, arhitecți și societatea civilă, gardul care împrejmuiește Parlamentul nu a putut fi dărâmat.

De mai mulți ani, politicienii au pus gând rău gardului de trei kilometri care înconjoară Palatul Parlamentului, dar niciodată nu au mers până la capăt ca să îl și dărâme, chiar dacă societatea civilă s-a raliat demersului lor. Proiectat din vremea comunismului, gardul Parlamentului a fost finalizat de Adrian Năstase.

Discuțiile au început încă în 2009, atunci când președintele de la acel moment al Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a susținut un proiect de lege care a fost inițiat de predecesorul ei, liberalul Bogdan Olteanu. Acesta atrăgea atenția că în acest proiect este nevoie de un parteneriat cu Primăria Generală, fiind necesare și alte lucrări conexe, precum lărgirea bulevardului dintre Palatul Parlamentului și parcul Izvor. După plecarea lui Olteanu de la conducerea Camerei, Anastase a început să militeze pentru dărâmarea zidului, fiind susținută de mai mulți parlamentari. „În planul pe care-l gândisem eu atunci mai era și o blibliotecă politică, pentru studenți, și un muzeu al comunismului. Însă mi s-a replicat că nu sunt bani la buget, așa că nu am mers mai departe cu el. Mi s-a spus că fundația este foarte adâncă și este greu de demolat și că efortul financiar ar fi prea mare pentru condițiile de criză care erau atunci”, a declarat Roberta Anastase.

Potrivit estimărilor din 2010, demolarea zidului ar fi costat 27 de milioane de lei, bani pe care parlamentarii au pretins că nu îi au. Al doilea motiv al refuzului de a dărâma această construcție a fost cel al fundației adânci de 70 de centimetri.

De-a lungul timpului, Bogdan Olteanu, Roberta Anastase și Elena Udrea au încercat să dărâme gardul din jurul Palatului Parlamentului, dar fără succes.

Năstase a pus bețe-n roate inițiativei

Un alt argument, formulat de fostul premier Adrian Năstase, a fost cel al fricii de protestatari și greviști. Pentru a ironiza inițiativa Robertei Anastase, fostul premier a făcut un proiect de lege prin care cerea dărâmarea tuturor zidurilor instituțiilor publice. Proiectul a trecut tacit de Senat, dar a fost respins de Camera Deputaților. „Avem toate șansele să ne plimbăm în curând prin curtea Palatului Cotroceni sau prin cea a Guvernului, pentru a le ura ce dorim membrilor Cabinetului sau președintelui. Acum, când tot mai mulți oameni stau blocați la porțile Palatului Cotroceni sau ale Parlamentului, așteptând să fie luate decizii importante pentru țară, sunt convins că președinta Camerei Deputaților își va reaminti initiațiva de dărâmare a gardului de la Casa Poporului și va sprijini inițiativa mea”, a scris Năstase, la vremea respectivă, pe blogul personal.

„Un picnic pe peluza dinspre fântâni”

Și ministrul Turismului din acea vreme, Elena Udrea, a susținut îndepărtarea zidurilor Palatului Parlamentului, pentru ca zona să fie mai prietenoasă pentru turiști. „Ne aflăm în discuții cu președintele Camerei Deputaților pentru a transforma zona din jurul Casei Poporului într-una mult mai prietenoasă pentru turiști, prin dărâmarea zidului”, a precizat ea.

Subiectul a reapărut în dezbaterea publică zilele trecute, când deputatul PNL Ovidiu Raețchi a susținut că zidul Palatului Parlamentului ar trebui dărâmat, astfel încât Parcul Izvor, Parcul Parlamentului și zona Casei Academiei să devină „marea grădină de promenadă” a Bucureștiului. Inițiativa liberalului este susținută și de Elena Udrea, care spune că Palatul Parlamentului ar putea deveni, în acest mod, o atracție turistică: „Ar fi frumos să faci un picnic pe peluza dinspre fântâni, să privești bulevardul.(...) Dar e complicat, dacă se mai fac și vreo 2-3 proteste cum a fost în 2010”.

FOTO: Roger Waters, fostul basist al trupei Pink Floyd, celebră pentru albumul „The Wall”, și Valeriu Zgonea au „spart” simbolic zidul Palatului Parlamentului, în 2013

Waters, Zgonea și Zidul

În august 2013, atunci când renumitul artist Roger Waters, fostul basist al trupei Pink Floyd, celebră pentru albumul „The Wall”, a venit în România pentru a susține un concert, acesta a lovit, împreună cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, într-un gest simbolic, cu un ciocan, zidul ce împrejmuiește clădirea Palatului Parlamentului. Cu acea ocazie, Valeriu Zgonea preciza că și-ar dori ca publicul să aibă acces pe esplanada din fața clădirii Parlamentului, iar acolo să fie amenajate terase și zone cu flori și iarbă verde. „Generația mea și a dumneavoastră așteaptă de ani de zile acest spectacol. Prezența lui Roger Waters alături de mine, făcând acest gest simbolic, este ruperea ultimei bariere între Parlamentul României democratice și cetățenii săi”, a spus Zgonea.