NEW YORK. Carmen și Klaus Iohannis, la Ground Zero
- Carmen Vintil ă
- 28 septembrie 2015, 07:50
Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, aflați în vizită la New York, au fost la Memorialul durerii închinat victimelor atentatului terorist din 11 septembrie 2001, soldat cu peste 2.600 de morți.
Președintele și soția sa s-au oprit în fața uneia dintre fântânile uriașe din piatră neagră aflate pe locul turnurilor gemene prăbușite în urmă cu 14 ani și au depus trandafiri roșii pe inscripțiile purtând numele românilor care au pierit în atentat.
Memorialul a fost vizita vineri și de Papa Francisc. "Aici durerea este palpabilă. Apa pe care o vedem curgând spre acest centru gol ne aminteşte toate acele vieţi care se aflau sub puterea celor care cred că distrugerea este unicul mod de a rezolva conflictele. Este strigătul silenţios al celor care au suferit în carnea lor logica violenţei, a urii, a răzbunării", a spus Sanctitatea Sa.
Atentatele de la 11 septembrie au fost o serie de atacuri sinucigașe coordonate de Al-Qaeda împotriva Statelor Unite care au avut loc la 11 septembrie 2001. În dimineața acelei zile, 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri.Teroriștii au preluat controlul avioanelor, prăbușind două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, omorând toate persoanele de la bord și mulți alți oameni care lucrau în clădiri. Ambele clădiri s-au prăbușit în decurs de două ore, distrugând și avariind și alte clădiri din jur.
În urma atacurilor au murit 2.700 de oameni, cetățeni din 90 de țări.