Simona Halep, DESFIINȚATĂ de un analist sportiv: „A căpătat aere de mare VEDETĂ”

Simona Halep, DESFIINȚATĂ de un analist sportiv: „A căpătat aere de mare VEDETĂ”

Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Gunagzhou, de o jucătoare aflată pe locul 74 mondial. Un analist sportiv din România a declarat că jucătoarea de tenis nu are nicio scuză pentru evoluția dezamăgitoare de la acest turneu și consideră că sportiva a căpătat aere de vedetă.

Simona Halep, care a fost principala favorită a turneului, a pus evoluția slabă pe seama căldurii și umidității, însă a fost contrzisă de analistul Mihai Rusu.

”Nu există această scuză, pentru că în aceleași condiții a jucat Simona și la New York, turneu în care a ajuns în semifinale. Și, în plus, la US Open a întâlnit adversare mai puternice decât la Guangzhou”, a declarat Rusu, pentru Libertatea.

”Din păcate, Simona a căpătat aere de mare vedetă. Lumea în care trăiește acum o îndepărtează treptat de realitate. A început să se gândească întâi la bani și apoi la tenis. Acest lucru o debusolează și îi schimbă centrul de greutate. În plus, a demonstrat și o labilitate psihică. Și-a suraestimat mult forma și subestimat adversara. Iar acest lucru a cosart-o”, a mai spus analistul.

Mihai Rusu speră că tenismena își va schimba atitudinea la următoarele două turnee, de la Wuhan și Beijing.

Simona participă săptămâna viitoare la turneul de la Wuhan, unde va juca și Maria Șarapova. Jucătoarea din Constanța va juca direct în turul doi, unde o va întâlni pe învingătoarea dintre Svetlana Kuznețova – Anastasia Pavliucenkova