FEMEIA-LUP SINGURATIC printre 10 candidaţi bărbaţi. Dezbatere politică de excepţie în SUA

FEMEIA-LUP SINGURATIC printre 10 candidaţi bărbaţi. Dezbatere politică de excepţie în SUA

Carly Fiorina este o femeie puternică, care nu a avut probleme în a deveni preşedintele unui departament în cadrul companiei Lucent Technologies, sau şef executiv în cadrul unei alte mari companii la nivel internaţional, HP. Însă punctul culminant al carierei sale este, fără doar şi poate, funcţia pe care o ocupă în Senatul Statelor Unite...

Acum este singura femeie din rândurile republicanilor care a intrat în cursa pentru Casa Albă. De curând, candidatul republican pentru Casa Albă, Donald Trump, s-a dat din nou în spectacol, jingind-o pe Fiorina ("Uitaţi-vă la fata aceea. Ar vota cineva pentru aşa ceva?", a  spus Trump, citat de Raw Story).

 

A blocat clubul băieţilor

Miercuri, în California, s-a desfăşurat a doua dezbatere televizată, care a avut loc în tabăra republicană pentru desemnarea unui candidat la alegerile prezidenţiale care vor avea loc în SUA în 2016. Spiritele s-au încins, „senzaţia” celei de-a doua dezbateri televizate a fost de departe Carly Fiorina, care a fost numită imediat de către media americană „femeia-lup singuratic printre 10 candidaţi bărbaţi!”. Ea a fost aplaudată la scenă deschisă şi a reuşit să stârnească emoţia profundă a publicului telespectator cu povestea sa despre moartea fiicei sale vitrege, în 2009, în urma unei îndelungi lupte cu tratamente complicate. Presa americană scrie, de asemena, despre „comportamentul ei de oţel”, în timp ce Donald Trump nu a făcut decât „să se încadreze penibil printre speech-urile celorlalţi candidaţi care, deşi s-au comportat onorabil, au fost prea preocupaţi să îl atace, nefocalizându-se pe miezul problemei, adică al dezbaterii, aşa cum a făcut Carly Fiorina. Fiorina blochează clubul băieților. A cucerit până şi Twitter-ul”.

„Am vrea pe cineva cu acest temperament?”

Trump a schimbat replici dure cu fostul guvernator al statului Florida, Jeb Bush, pe tema donaţiilor din campanie şi nu numai ("Nu-i puteţi insulta pe liderii din întreaga lume şi să vă aşteptaţi să aveţi rezultate. Trebuie să daţi dovadă de coerenţă", a acuzat Jeb Bush, fiu şi frate de preşedinte, în poziţia a treia în sondaje). Iar Rand Paul – senator din Kentucky l-a calificat pe Trump drept „nepotrivit pentru funcţia de preşedinte” (adăugând: „Mă întreb dacă am vrea pe cineva cu acest temperament, acest tip de limbaj nesăbuit, pentru a negocia cu (Vladimir) Putin sau cu Iranul. Sunt foarte îngrijorat de ideea de a-l vedea responsabil de arsenalul nuclear”). Dar toate acestea nu au făcut mare lucru, deoarece sondajele o arată tot pe Fiorina câştigătoarea dezbaterii. De fapt, cu ce a cucerit această femeie? Printre altele, cu o recentă „strategie”, respectiv fosta șefă de la Hewlett-Packard, Carly Fiorina, a dezvăluit că Bill Clinton i-a telefonat lui Donald Trump chiar înainte ca acesta să se lanseze în cursa alegerilor primare în iunie. Şi că miliardarul a contribuit financiar la campaniile electorale ale lui Hillary Clinton în trecut.

Cei 11 participanţi la înfocata dezbatere au fost: Donald Trump, fostul neurochirurg Ben Carson, fostul guvernator de Florida Jeb Bush, senatorul de Texas Ted Cruz, guvernatorul statului Wisconsin Scott Walker, senatorul de Florida Marco Rubio, Carly Fiorina, fostul guvernator de Arkansas Mike Huckabee, guvernatorul Ohio John Kasich, Rand Paul, guvernatorul din New Jersey Chris Christie.  

Ne puteți urmări și pe Google News