România coordonează un proiect de 150 de milioane de euro pentru studiul fluviilor și mărilor. Este cel mai important proiect strategic după laserul de la Măgurele
- Daniela Șerb
- 1 septembrie 2015, 13:22
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare GeoEcoMar a participat pe 24 august la Expoziția Universală Milano 2015 unde a prezentat un proiect esenţial pentru sistemele fluviu – mare, cu atenție specială pentru macrosistemul Dunăre-Marea Neagră și unul dintre cele mai importante proiecte strategice ale României.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare GeoEcoMar a participat pe 24 august la Expoziţia Universală Milano 2015, unde a prezentat un proiect esenţial pentru sistemele fluviu – mare, cu atenție specială pentru macrosistemul Dunăre-Marea Neagră. Expoziţiile Universale se organizează o dată la cinci ani, iar cea din acest an are ca temă generală “Hrănirea planetei. Energie pentru viață”. Evenimentul se desfășoară pe o perioadă de șase luni, până la 30 octombrie.
Institutul a fost reprezentat de directorul general, dr. Gheorghe Oaie, şi ing. Vlad Rădulescu, coordonatorul Centrului Naţional de Monitorizare – Alarmare la Hazarde Naturale Marine – EUXINUS.
Șeful institutului a prezentat cu această ocazie proiectul de infrastructură de cercetare distribuită pan-europeană DANUBIUS – RI – „International Centre for Advanced Studies on River-Sea Systems”, considerat drept cel de al doilea proiect de importanţă strategică pentru România, după Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics, adică laserul de la Măgurele.
Proiectul DANUBIUS-RI prevede crearea unei infrastructuri de cercetare distribuite, care va avea nucleul de coordonare în România, în Delta Dunării, la Murighiol, patru Noduri găzduite de către Marea Britanie (cel de Observații), Germania (cel de Analize), Italia (cel de Modelare) și Olanda (cel dedicat studiilor socio-economice).
DANUBIUS-RI va mai avea și un Centru de Date (asigurat de către România), un Oficiu de Transfer Tehnologic (găzduit de către Irlanda). Viitoarea infrastructură de cercetare va reprezenta o platformă dedicată studiului integrat interdisciplinar al sistemelor fluviu-mare, care va aduce împreună cercetători din domeniul științelor Pământului, științelor Vieții, Ecologie, fizicieni, specialiști în modelare numerică și fizică, experți în teledetecție, dar și cercetători din domeniul științelor economcie și sociale.
Scopul acestei platforme este găsirea unor soluții viabile, care să asigure dezvoltarea durabilă a comunităților care trăiesc în sisteme fluviu-mare.
DANUBIUS-RI este dedicat oricăror sisteme fluviu-mare de pe glob, dar va avea, în forma sa actuală, 7 zone care vor fi studiate și monitorizate permanent și în mod detaliat. Aceste 7 zone, numite supersite-uri, vor furniza date științifice foarte detaliate care vor fundamenta noi metode de lucru sau concepte științifice privind sistemele fluviu-mare. Ele acoperă Regiunea Dunării (Delta Dunării, Szigetkoz – Ungaria, Lunz - Austria), dar și alte sisteme, precum Estuarul Tamisei, Estuarul Elbei, Deltele Catalane (Ebro – Llobregat), sistemul Delta Padului – Laguna Veneției și sistemul fluviu-deltă-mare Nestos – Marea Egee.
Proiectul are o valoare de peste 150 de milioane de euro, iar finanţarea va veni, în primul rând, din Fondurile Structurale Europene, puse la dispoziția statelor membre de către Uniunea Europeană, în conformitate cu Strategiile de Specializare Inteligentă. Coordonatorul proiectului este România, iar guvernul român este printre cofinanţatori.