Austria: Trei copii refugiați descoperiți în stare critică, într-un camion condus de UN ROMÂN!

Austria: Trei copii refugiați descoperiți în stare critică, într-un camion condus de UN ROMÂN!

Trei minori au fost descoperiți, vineri, în stare critică, din cauza deshidratării, după ce poliția austriacă a oprit un camion în care erau transportați 26 de refugiați, a anunțat sâmbătă agenția de presă austriacă APA, citată de Reuters.

Camionul, în care se aflau refugiați din Siria, Afganistan și Bangladesh, înghesuiți în partea din spate a vehiculului, a fost oprit în orășelul St. Peter am Hart, situat lângă granița Austriei cu Germania, precizează sursa citată.

"A fost cât pe-aci", a declarat David Furtner, reprezentat al Poliției din Austria, făcând aluzie la tragedia petrecută pe un alt drum din țara sa, unde 71 de refugiați au fost găsiți morți într-un camion frigorific.

El a adăugat că cei trei copii aveau amețeli din cauza deshidratării provocate de căldură și de faptul că erau închiși într-un spațiu îngust și neaerisit.

"Medicii ne-au spus că n-ar mai fi rezistat prea mult", a adăugat el, petrivit Agerpres.

Șoferul, un român în vârstă de 29 de ani, a fost arestat, iar copiii și părinții lor au fost transportați la spitalul din orașul Braunau, scrie Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News