De la 1 septembrie. Dacă rămâi fără slujbă, cardul de sănătate e valabil doar 3 luni!
- Dana Lascu
- 26 august 2015, 00:00
Din momentul în care nu mai plătești asigurările ai o perioadă de grație, după care scoți bani din buzunar
Suntem pe ultima sută de metri până la momentul în care cardul va deveni unic instrument în relația cu sistemul de sănătate. La nivel național, mai sunt aproape 300.000 de carduri nedistribuite, la care se adaugă încă 245.000 proaspăt emise și care sunt pe drum către cei care au împlinit 18 ani anul acesta, iar până la sfârșitul anului vor fi emise încă alte 600.000. Pentru a preîntâmpina situațiile speciale care pot să apară după 1 septembrie, oficialii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au făcut, ieri, câteva precizări. Îl pierzi, plătești
● Cardul este valid atâta timp cât plătești asigurări plus încă 3 luni după ce ai încetat cotizarea. Practic, te asiguri sau nu mai primești servicii medicale după aceste 90 de zile.
● Asigurații care au pierdut cardul trebuie să meargă la Casa de Asigurări să depună o cerere, să plătească 15,5 lei și Casa va comanda tipărirea unui card duplicat. În momentul emiterii duplicatului, cardul pierdut (chiar dacă îl regăsești) nu mai este valabil! „Am tipărit deja peste 65.000 de carduri duplicat“, a explicat Vasile Ciurchea, șeful CNAS.
● Asigurații cărora până la această dată nu li s-a emis cardul de sănătate pot beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestuia.„Cardul va apărea emis în sistem în momentul în care poșta returnează borderoul din care rezultă fie că i-a înmânat cardul, fie că l-a returnat la Casă”, a subliniat Ciurchea.
● Pentru asigurații care împlinesc vârsta de 18 ani și/sau dobândesc calitatea de asigurat se generează automat, din sistem, comanda de tipărire și distribuire a cardului de sănătate. Nu este necesar ca asiguratul să se ducă la Casă și să facă solicitare în scris!
Ce se întâmplă dacă ai refuzat cardul
La Iași, 300 de persoane au refuzat cardul de sănătate, în special din motive religioase. Pentru a benificia de servicii medicale ei și alții ca ei vor trebui să meargă la Casa de Asigurări de Sănătate de care aparțin și să ceară emiterea unei adeverințe care înlocuiește acest card, dar care e valabilă doar 3 luni. „Am mărit numărul de personal, programul e de la 8.00 la 20.00 și un lucru care simplifică mult relația funcționar din casă – asigurat este că acea adeverință se eliberează pe loc, la ghișeu!“, explică Vasile Ciurchea, șeful CNAS. În cazul în care pacientul se prezintă cu o urgență medicală nu este nevoie de card, dar dacă are nevoie de internare, fără adeverință sau card, va plăti serviciile din buzunar. „Bănuiesc că nimănui nu-i convine să plătească serviciile medicale atâta timp cât ele pot fi gratuite cu condiția să vii cu cardul sau adeverința!“, conchide Ciurchea.