![Tibor Selymes a predat „lanterna”](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2015/08/tibor-selymes-a-predat-lanterna.jpg)
Tibor Selymes a plătit cu postul rezultatele proaste înregistrate de Petrolul Ploiești, în acest început de sezon. Tehnicianul a fost demis, ieri, de conducerea „lupilor”, iar locul lui a fost luat de Eusebiu Tudor.
Gruparea prahoveană este „lanterna roșie” a campionatului intern și a adunat un singur punct, pentru că a luat startul cu o penalizare de șase puncte.
Îi lipsesc rezultatele
În ultima rundă, ploieștenii au fost învinși, în deplasare, de Dinamo, scor 0-2. Fost component al „Generației de Aur”, Selymes a mai lucrat de-a lungul carierei de antrenor la Sportul Studențesc, Astra Giurgiu, FCM Târgu Mureș, Săgeata Năvodari, Kaposvar și Sopron (ambele din Ungaria), Oțelul Galați, dar nu a confirmat la niciuna dintre aceste formații.
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)