În loc să se ducă la biserică, la vârsta lui, fostul președinte merge la ședințele PSD și trage sfori, a susținut Ion Cristoiu. În ceea ce s-a vrut o replică, Iliescu l-a acuzat pe jurnalist de „prostie și ticăloșie
Directorul fondator al „Evenimentului zilei”, Ion Cristoiu, a scris, vineri, pe blogul său un comentariu cu titlul: „Ion Iliescu a venit direct din Mausoleul lui Lenin de la Moscova ca să-l facă pe Liviu Dragnea președinte al PSD”. Cristoiu arăta că, prin Dragnea, baronii PSD șiau luat partidul înapoi. „PSD s-a întors la FSN-ul lui Iliescu (...). Ca un simbol al acestei întoarceri în timp la partidul democrației originale, la coșmarurile mineriadelor, la limbajul de lemn neocomunist, la intrigile de tip bolșevic, la ședința CExN a participat și Iliescu. Nu numai c-a participat, dar a avut și un cuvînt greu de spus în lovitura dată de Dragnea”, a susținut Cristoiu.
FOTO: Ion Iiescu spune că FSN nu a fost, cum crede Ion Cristoiu, un partid al pitecantropiei politice FOTO: EVZ
Potrivit acestuia, Iliescu a venit la ședință să-l sprijine pe Dragnea ca să mai doboare un dușman: pe Victor Ponta. „Pentru că Ponta i-a devenit dușman în clipa cînd Sebastian Ghiță, amicul lui Ponta, a vorbit de necesara despărțire a PSD de comunismul de tip stalinist întruchipat de Iliescu. Și astfel, Iliescu a mai răpus un dușman”, a arătat Cristoiu, precizând că Ponta nu a fost singurul. „Cum de reușește mumia asta să domine un partid și la 85 de ani? (...)La o asemenea vîrstă, oamenii se gîndesc la Marea Trecere, drept pentru care merg la Biserică, și se roagă să li se ierte păcatele. Iliescu merge la ședințele PSD, printre tineri care i-ar putea fi nepoți și întrun gest de pedofilie politică și trage sfori pentru doborîrea unuia și suirea altuia”, a conchis Cristoiu.
„Personaj plin de frustări”
Ulterior, fostul președinte a lansat un atac fără precedent la adresa lui Ion Cristoiu. Deși a precizat că nu este alergic la critică, Iliescu a scris că Ion Cristoiu este „un personaj plin de frustrări și de răutate”.
Războiul din care Ion Iliescu a ieșit mereu șifonat
„Bunicuța” s-a întors în PSD! Culisele scandalului dintre Ion Iliescu și Ion Cristoiu
Înghețat de frică, Iliescu l-a sprijinit pe Dragnea cu gândul la soarta lui Vișinescu
„FSN nu a fost, cum crede Ion Cristoiu, un partid al pitecantropiei politice (...) Oameni ca Ion Cristoiu au construit, din prostie, sau din ticăloșie, imaginea unei Românii dominată de «baroni» locali. «Baronii » sunt votați de oameni, și se supun controlului lor democratic, iar când încalcă legea sunt sancționați de lege. În rest, ca peste tot în lume, politica se face cu negocieri între diverșii competitori, cu compromisuri raționale, iar minoritatea se supune majorității”, a scris fostul președinte.
Ion Cristoiu și Ion Iliescu s-au războit pe bloguri
Ulterior, Ion Cristoiu a scris un nou comentariu în care a amintit că a fost în război, ca gazetar, cu Iliescu chiar din 15 ianuarie 1990. „Primul meu text în presa democratică fiind despre acest cățeluș al Elenei Ceaușescu, pe care a ordonat apoi s-o împuște la zidul de la Tîrgoviște. Din acel moment am scris aproape zi de zi, pînă la alegerile din 1996 împotriva lui Iliescu. Toate publicațiile pe care le-am făcut și le-am condus au fost împotriva lui Ion Iliescu. Nici el nu m-a iertat. Ca să mă scoată de la conducerea Zig-Zag Magazin, în vara lui 1990, exasperat că denunțasem folosirea postului de președinte pentru a ridica fusta la tot ce era de gen feminin în Palatul Cotroceni, inclusiv mașinii de scris de la secretariat, a comandat să fiu băgat în spital vreo două luni, pînă a putut fi adus în fruntea revistei Adrian Păunescu.
Au trecut de atunci decenii.Iliescu îmi răspunde ca pe vremea FSN-ului. E și normal. PSD s-a întors la vremurile FSN”, a spus Cristoiu.
„Bunicuța” s-a întors în PSD! Culisele scandalului dintre Ion Iliescu și Ion Cristoiu
Înghețat de frică, Iliescu l-a sprijinit pe Dragnea cu gândul la soarta lui Vișinescu