EVZ retrasează parcursul ciudat şi ironic al unui fenomen recurent: frenezia mediatică provocată de "cele mai profitabile" dispariţii din istorie. Elvis, Diana şi Michael spun o poveste în trei acte despre regi, prinţese şi mulţimi înnebunite.
În august 1977, Bobby Mann apăsa pentru eternitate declanşatorul unei camere foto miniaturale, imortalizând corpul neînsufleţit al „regelui” Elvis. Săptămânalul National Enquirer se pregătea de cea mai mare lovitură mediatică a deceniului.
Douăzeci de ani mai târziu, tot într-un august, la Paris, Jacques Langevin cobora în viteză de pe motocicletă şi prindea ultimele cadre ale unei prinţese muribunde. Diana îşi trăia clipele finale aşa cum o făcuse toata viaţa: sub flashurile bliţurilor.
Ceremonia funerară a lui Michael Jackson, megastarul american transformat în legendă pop şi trimis în panteonul mitic al zeilor, s-a pregătit ieri să bată toate recordurile fixate anterior în materie de frenezie mediatică.
"THE KING"
Apocalipsa după Elvis
În ziua aceea de august 1977, Memphis-ul s-a umplut de corturi întinse în degringoladă. Zeci de mii de pânze s-au ridicat spre cer şi au rămas acolo, pentru 48 de ore de amintiri amestecate cu lacrimi. Elvis Presley, cel mai mare star pe care îl văzuse omenirea, copilul perfect al maşinăriei de marketing americane, murise. Pe 16 august 1977, Elvis Presley suferea un atac de cord în reşedinţa sa de la Graceland şi părăsea o lume imperfectă la doar 42 de ani.
În orele care au curs de la anunţul şocant al dispariţiei sale, zeci de mii de oameni s-au vărsat peste Memphis într-un exerciţiu nemaivăzut de adulaţie isterică. Rock’n’roll-ul îşi trăia apocalipsa prin dispariţia celui care reinventase genul şi vânduse mai mult decât oricine în istorie. Toată lumea voia să fie în oraşul lui Elvis. Nu mai conta că doar vreo câteva mii de oameni au apucat să vadă pentru ultima oară trupul legendei. Mitul era prea puternic pentru a-i rezista.
Tatăl lui Elvis, Vernon, a decis ca sicriul deschis al fiului său să poată fi vizitat în ziua următoare morţii sale, timp de două ore. Revista Rolling Stone a descris atunci o imagine monument: kilometri întregi de oameni – afacerişti laolaltă cu motociclişti cu părul lung, tineri flower-power alături de femei la vârsta a doua lăcrimând discret – strânşi pentru o şansă istorică. Peste tot, pe jos, pământul se umpluse de cutiile metalice de cola şi de ambalajele filmelor de fotografiat. Era digitală era încă departe.
Elvis şi Vernon Presley
O sută de dubiţe au traversat, pe 18 august 1977, Memphis-ul spre biserica din apropierea Graceland-ului, ducând peste 3000 de aranjamente florale. De la Uniunea Sovietică la Elton John, toţi se asiguraseră că Elvis îşi primeşte ultimul omagiu.
Disperarea se urcă pe ziduri 17 august 1977. La Graceland, doi lei masivi, rupţi parcă din arhitectura colonială, păzesc intrarea. Înăuntru, Elvis stă întins într-un sicriu aşezat pe un suport de cristal. Bodyguarzii urmăresc în tăcere curgerea necontenită a valului uman, în timp ce figura palidă a Regelui răvăşeşte privirile. Aproape de ora 17, o ploaie de vară încearcă să anunţe spargerea procesiunii. Nimeni nu vrea însă să plece. 10.000 de oameni forţează porţile Graceland-ului. Decizia e de neevitat: procesiunea se mai prelungeşte pentru o oră şi jumătate. La 18:30, atunci când porţile se închid definitiv, mulţimea înnebuneşte pur si simplu: oameni se caţără disperaţi pe ziduri, iar huiduielile si lacrimile sunt omniprezente.
Apoi, a doua zi, pe 18 august, mulţimea îsi plăteşte tributul, oferind primele victime în nebunia generalizată. La cimitirul Forest Hill e însă linişte. Într-o procesiune privată, trupul lui Elvis Presley este depus în cavoul familiei. La final, tatăl Regelui mai ia o decizie: toate florile să fie date fanilor. Vineri, 19 august, la 8 dimineaţa, Forest Hill îşi deschide porţile. La 11:30, în faţa cavoului familiei Presley, nu mai e nicio floare.
6.5 milioane de copii a vândut săptămânalul National Enquirer la ediţia dedicată dispariţiei lui Elvis. Fotografia de pe copertă, înfăţişându-l pe Presley în sicriu, fusese obţinută în schimbul a 18.000 de dolari de la Bobby Mann, vărul cântăreţului.
"LADY DI"
Ultimul tango mediatic la Paris La sfârşitul lui august 1997, vestea s-a răspândit cataclismic: prinţesa Diana a murit în urma unui accident de circulaţie stupid, într-un Paris întunecat şi cald, hăituită de propria celebritate şi de motocicletele fotografilor. La moartea prinţesei, lumea s-a oprit pentru o clipă încercând să înţeleagă unde a ajuns: o figură regală, care ţinuse ani de zile prima pagină a tabloidelor, se stingea la doar 36 de ani pentru că un public invizibil cerea constant dreptul la informaţie.
Cei şapte paparazzi care au urmărit-o pe Diana în seara lui 31 august 1997 (printre ei, fotoreporterul francez Jacques Langevin, despre care EVZ a scris într-un articol dedicat jurnaliştilor străini răniţi la Revoluţie) nu erau decât imaginea la scară redusă a sutelor de milioane de oameni avizi să ştie, secundă cu secundă, unde se află şi ce face această prinţesă a inimilor pe care lumea o iubea şi invidia în egală măsură. Avalanşa emoţională provocată de moartea Dianei a fost imensă.
Pe 6 septembrie 1997, înmormântarea prinţesei a depăşit toate calculele în materie de audienţe. Show-ul nu se încheiase, de fapt, pentru nicio secundă. Londra s-a transformat în capitala mondială în acele zile. Cortegiul funerar al prinţesei a fost însoţit de prezenţa tuturor celebrităţilor lumii.
De la Palatul Kensington la Catedrala Westminster, peste un milion de persoane au asistat la ultimul drum al Dianei, în vreme ce aproape 2.5 miliarde de oameni au urmărit la televizor desfăşurarea. A fost şi continuă să fie cea mai mare audienţă din istorie.
Maica Tereza, eclipsată total
Elton John a cântat atunci o versiune reinterpretată a melodiei sale “Candle in the wind”, luându-şi rămas bun de la “trandafirul Angliei”. La o săptămână distanţă, single-ul era deja pe primul loc în toate ţările lumii şi se pregătea să devină cel mai bine vândut din istorie, cu peste 35 de milioane de copii comercializate.
Pilda finală rămâne pe 5 septembrie 1997, o zi înainte de data înmormantării prinţesei. Mai mult însă, ziua unei dispariţii cu valoarea unei coincidenţe ciudate. Maica Tereza se stingea din viaţa pe 5 septembrie, în uitarea generală, marginalizată mediatic şi eclipsată total de prinţesa Diana. Cea care, toată viaţa, o admirase enorm pe călugăriţa cu origini albaneze. Diana şi-ar fi dorit probabil ca tăcerea să se păstreze în jurul morţii sale. Muniţia mediatică a modernităţii explodase însă incontrolabil.
"MEGASTARUL"
Michael Jackson, ultimul show
Michael Jackson este ca o epitomă pentru capacitatea nelimitată de a impune recorduri. Toată viaţa celui mai mare entertainer din istorie a fost despre cum pot fi depăşite bornele industriei mediatice, ale excentricităţii, dar mai ales ale popularităţii. Când s-a prăbuşit neputincios în locuinţa sa din Los Angeles, cântăreţul era deja o legendă, considerat de mulţi un geniu, văzut de alţii ca un ciudat, dar unanim recunoscut ca cel mai puternic brand muzical apărut vreodată.
Ceremonia funerară a megastarului american, desfăşurată marţi în Los Angeles, nu şi-a developat încă toate cifrele. Ştim însă cu precizie că, de la moartea artistului din 25 iunie, albumele sale au revendicat primele locuri în toate topurile mondiale, site-ul Amazon a intrat în incapacitatea de a mai răspunde cererii imense, reţelele de socializare online au depăşit toate recordurile de trafic, iar o întreagă industire mediatică s-a trezit din letargie.
În momentul în care s-a anunţat că ceremonia funerară a megastarului va fi publică, 500 de milioane de oameni au accesat site-ul Staples Center, locul care a găzduit ieri evenimentul comemorativ. Până la urmă, după o nebunie generală (oficial denumită “loterie”) în care s-au depus aproape 1,6 milioane de cereri, doar 17500 de norocoşi au pus mâna pe biletul de intrare, pentru a avea şansa să asiste la “ultima reprezentaţie” a lui Jackson.
Los Angeles-ul a fost invadat de hoardele de fani, sute de televiziuni s-au înghesuit să transmită evenimentul, iar la final au rămas câteva cifre de audienţă exprimate în miliarde, ca un ultim semn că demonul mediatic creşte tot mai mare cu fiecare exorcizare.
„2.500 de dolari ţi se pare mult? Uite aici! Pe eBay a ajuns la 1 milion de dolari şi sunt şapte oameni care licitează. Deci?”
replica unei adolescente americane gata să-şi vândă biletul de intrare la Staples Center
Recomandările noastre
