Tenismenul elveţian Roger Federer (27 de ani) şi germanul Tommy Haas (31 de ani) se vor înfrunta, vineri, într-una dintre semifinalele turneului de la Wimbledon.
În sfertul jucat astăzi, împotriva croatului Ivo Karlovici, Federer s-a impus cu scorul de 6-3, 7-5, 7-6 (7/3). Tommy Haas a intrat în careul de aşi după victoria obţinută în faţa sârbului Novak Djokovici, scor 7-5, 7-6 (8/6), 4-6, 6-3.
Federer şi Haas s-au întâlnit până acum de 11 ori, elveţianul conducând cu scorul general de 9-2. Prima înfruntare dintre cei doi s-a consemnat la Jocurile Olimpice de la Sydney, în 2000, Haas ieşind învingător, scor 6-2, 6-3. Ultima oară s-au întâlnit în optimile de la finală ale ediţiei din acest an a turneului de la Roland Garros, elveţianul impunându-se cu 6-7(4), 5-7, 6-4, 6-0, 6-2.
Roger Federer a câştigat de cinci ori competiţia de la Wimbledon. În cazul în care va triumfa şi în acest an pe iarba londoneză, jucătorul elveţian îşi va trece în palmares al 15-la titlu de Mare Şlem şi va depăşi recordul americanului Pete Sampras (14 titluri).
Pentru Tommy Haas, calificarea în semifinale obţinută astăzi reprezintă cel mai bun rezultat al său la Wimbledon. Neamţul nu a câştigat niciun turneu de Mare Şlem.
A doua semifinală se va disputa între câştigătorii partidelor Andy Murray (Marea Britanie) - Juan Carlos Ferrero (Spania) şi Lleyton Hewitt (Australia) - Andy Roddick (SUA), meciuri care se dispută în această seară.
Mâine sunt programate semifinalele feminine
Dinara Safina (Rusia) - Venus Williams (SUA) Elena Dementieva (Rusia) - Serena Williams (SUA)