Veste proastă pentru Iliescu, Constantinescu și Băsescu, înainte de prezidențiale
- Georgeta Petrovici
- 19 septembrie 2019, 11:46
Foștii președinți ai României au primit o veste proastă. Nivelul lor de trai s-ar putea schimba radical.
Proiectul privind suprataxarea de către stat a pensiilor speciale a trecut de Senat. Acesta stipulează ca veniturile între 7.000 și 10.000 de lei să fie impozitate cu 30%, iar cele ce depășesc 10.000 de lei să fie taxate cu 50%.
Unii dintre beneficiarii pensiilor speciale sunt cei trei foști președinți. Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu au de pensii de aproape 19.000 de lei lunar, ceea ce înseamnă că noul impozit le-ar înjumătăţi veniturile.
În perioada următoare proiectul de lege urmează să ajungă în Camera Deputaţilor, care este forul decizional. În cazul în care actul normnativ va trece, modificările se vor aplica inclusiv în cazul aleșilor locali, al parlamentarilor cu peste două mandate, respectiv al magistraților.
Opoziția a cerut ca toate pensiile speciale să fie suprataxate, dar cei din PSD nu au fost de acord. ”Foarte multe persoane nu vor fi taxate. Normal ar fi fost să eliminăm pragul. Să taxăm toate pensiile speciale”, a punctat Tanczos Barna, senator UDMR.
Potrivit documentelor oficiale, citate de Pro TV, în luna iunie, peste 9.300 de foşti angajaţi ai statului român primeau pensii speciale.
Sursa foto: România TV