Radioul naţional iranian a anunţat, astăzi, că şapte persoane şi-au pierdut viaţa în timpul protestelor de ieri de la Teheran faţă de realegerea preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad, scrie BBC.
Postul de radio a precizat că oamenii au murit, după ce mai mulţi "răufăcători" au atacat o garnizoană militară.
"Mai mulţi răufăcători au încercat să atace o garnizoană militară şi să distrugă proprietatea publică în apropierea pieţei Azadi", a anunţat postul naţional de radio, adăugând că "din nefericire, şapte persoane au murit şi mai multe au fost rănite în urma incidentului". Opoziţia iraniană nu face pasul înapoi
Manifestaţiile opoziţiei au continuat ieri, pentru a treia zi consecutiv, la Teheran, în pofida restricţiilor impuse de autorităţi. Câteva zeci de mii de simpatizanţi ai lui Mir Hossein Mousavi, candidatul reformist, s-au strâns în în centrul capitalei iraniene pentru a protesta din nou faţă de realegerea lui Mahmoud Ahmadinejad în funcţia de preşedinte.
Potrivit unui fotograf iranian, citat de AFP, un manifestant a fost împuşcat mortal, iar alţi câţiva au fost răniţi după ce forţele de ordine au intervenit pentru dispersarea mulţimii. Moussavi şi celălalt candidat reformist, Mehdi Karoubi, au asistat la manifestaţie dintr-o maşină, după ce preşedintele Ahmadinejad a refuzat să îi garanteze securitatea principalului său contracan-didat în scrutinul de vinerea trecută.
Fostul lider reformist Mohammad Khatami s-a alăturat, de asemenea, mişcării de protest. Ministerul de Interne avertizase însă ieri-dimineaţă că „orice tip de demonstraţie sau adunare este in-terzisă”, în replică la cererea de autorizare a manifestaţiei adresată autorităţi-lor de Mousavi. Protestele din zilele precedente au fost reprimate de forţele de ordine. Întrevedere Khamenei-Mousavi În contextul intensificării mişcărilor de protest, liderul spiritual iranian Ali Khamenei s-a întâlnit, duminică seară, cu Mousavi, în încercarea de a aplana tensiunile. „Ar trebui să continuaţi pe căi legale”, i-a recomandat el fostului premier, fâcând referire la contestaţia depusă duminică de acesta la Consiliul gardienilor Constituţiei pentru anularea rezultatelor alegerilor din 12 iunie.
Potrivit CNN, Ali Khamanei ar fi cerut autorităţilor să ancheteze acuzaţiile de fraudă lansate de Mousavi. Solicitat să intervină, marele ayatollah Youssef Sanei, considerat drept un lider religios reformist, i-a răspuns neputincios lui Mousavi: „Pentru că ne putem ruga lui Dumnezeu fără obstacole, mă voi ruga pentru dumneavoastră”. Vizită anulată Surprins de amploarea protestelor, Ahmadinejad şi-a amânat cu o zi vizita la Sankt Petersburg, unde urma să participe, începând de ieri, la lucrările Summitului Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai. El avea programată o întâlnire, ieri după-amiază, cu omologul său rus, Dmitri Medvedev.
UE a înăsprit, între timp, retorica la adresa regimului de la Teheran, după o reacţie ponderată avută zilele trecute, cerând autorităţilor iraniene să ancheteze acuzaţiile de fraudare a alegerilor. Într-o declaraţie comună semnată de miniştrii comunitari de externe, Bruxelles- ul a denunţat, de asemenea, „utilizarea forţei împotriva manifestanţilor paşnici”. Franţa l-a convocat pe ambasadorul iranian la Paris pentru a-i cere explicaţii cu privire la evenimentele de la Teheran, scrie France Presse. ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 07.40