PROTECŢIA CONSUMATORULUI: Termopanele au ţinut până la prima ploaie
- Adam Popescu
- 15 iunie 2009, 16:40
O bucureşteancă susţine că noua tâmplărie montată în bătaie de joc a rezistat până la prima ploaie. Geamurile termopan sunt în mare vogă printre români, iar de asta profită din plin numeroasele firme care au împânzit toată oraşele din ţară.
Calitatea lucrărilor lasă însă mult de dorit. Flavia Filimon, o bucureşteancă de 52 de ani, a simţit pe pielea ei ce înseamnă neseriozitatea acestor firme. În luna mai, s-a decis să schimbe geamurile din toată casa, după ce în prealabil zugrăvise. A apelat la serviciile firmei Ambient Grup, care i-a cerut peste 9.000 de lei pentru lucrare. La doar câteva zile de la montaj, ploaia a intrat în balconul proaspăt închis.
Reprezentanţii firmei Ambient Grup nu şi-au asumat nicio vină, susţinând că problemele au apărut din cauza izolaţiilor.
„Vina aparţine balconului de deasupra”
Imediat cum a sesizat stricăciunile, Flavia a sunat firma în cauză: „Deoarece nu achitasem încă lucrarea, pentru că erau greşite două geamuri şi uitaseră să aducă pervazul exterior pentru balcon, au trimis un angajat al firmei”.
Spre marea ei surprindere, reprezentantul firmei a declarat că lucrarea e bine executată şi că „vina” aparţine balconului de deasupra care este deteriorat. După montarea pervazului şi efectuarea zidăriei la glafuri, nu se va mai infiltra apa, i-a promis muncitorul.
Din nefericire, în Bucureşti, la câteva zile după asta, a fost o furtună zdravănă. „În timpul furtunii, ne-a plouat în casă şi în balcon, murdărindu-ne pereţii proaspăt zugrăviţi şi parchetul recent raşchetat. A doua zi am solicitat firmei să trimită pe cineva de la service care să remedieze situaţia”, afirmă Flavia. Garanţie pierdută Femeia susţine însă că reprezentanţii companiei Ambient Grup i-au răspuns că vor da curs solicitării ei în decurs de zece zile, după cum scrie în contract. „Cu alte cuvinte, deşi vina aparţine firmei, suntem nevoiţi să riscăm şi alte inundaţii şi deteriorări ale apartamentului pentru că nu au timp să se ocupe de service după încasarea banilor pe lucrare”, spune cu năduf bucureşteanca. Pentru că-i ploua în casă, Flavia s-a văzut nevoită să cheme o altă firmă care să rezolve problemele. „Cei care au venit ne-au spus că materialul care a fost folosit este conform calităţii din contract, dar că montajul a fost făcut în bătaie de joc. De exemplu, toate geamurile aveau doar câte două puncte de prindere, în loc de trei. Pe lângă faptul că am plătit şi noua echipă cu 250 de lei pentru reparaţii, am pierdut şi garanţia pe cinci ani oferită de Ambient. În contract era specificat că nu avem voie să chemăm o altă firmă”, spune femeia.
Reprezentanţii Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului spun că, pentru rezolvarea acestei situaţii, femeia trebuie să trimită la Comisariatul Regional Bucureşti o reclamaţie la care să ataşeze copii ale documentelor doveditoare p entru a putea fi făcută cercetarea. CE SPUNE FIRMA ACUZATĂ „Problemele au apărut din cauza izolaţiei” Directorul tehnic al companiei Ambient Grup, Gheorghe Bălaşa, admite că a primit o reclamaţie de la Flavia Filimon. „Ne-a spus că are infiltraţii de apă în casă. Un angajat a mers la dânsa şi a constat că montajul nu are nimic şi că toate problemele sunt din cauza izolaţiei. Lucru pe care trebuie să-l rezolve cu o firmă de zidărie”, spune Gheorghe Bălaşa. Directorul firmei susţine că nimeni din compania pe care o reprezintă nu i-a spus femeii că trebuie să aştepte zece zile. „I-am spus că, în termen de zece zile, un angajat va merge la ea acasă să vadă dacă mai există o altă problemă. E un termen legal. În contract este specificat că noi ne ocupăm doar de montaj, nu şi de reparaţii. Cei care doresc o lucrare de la a la z trebuie să contacteze o firmă de construcţii”, mai spune bărbatul.
Notă
În fiecare zi de miercuri veţi putea citi, în pagina specială de protecţie a consumatorului, poveşti ale românilor care au fost înşelaţi şi soluţii la problemele reclamate. Puteţi adresa întrebări şi reclama abuzuri la adresa consumator@evz.ro.