1.6 TDI pentru Volkswagen Golf

1.6 TDI pentru Volkswagen Golf

Cel mai nou motor turbodiesel dezvoltat de grupul VAG va fi disponibil şi pe cel mai cunoscut model VW.

Volkswagen va introduce noul motor turbodiesel cu patru cilindri în linie de 1.6 litri în gama Golf VI, informează ”carscoop.com”.

Unitatea common-rail 1.6 TDI, care va lua locul arhaicului 1.9 TDI (prezent în oferta vechii generaţii Golf) dezvoltă 105 cai-putere şi un cuplu maxim de 250 Nm, disponibil între 1.500 şi 2.500 rpm.

Motorul va fi cuplat fie la o cutie de viteze manuală cu 5+1 trepte, fie la una automată cu dublu abreiaj (DSG) şi 7+1 rapoarte.

Dotat cu acest nou propulsor, VW Golf (hatchback şi variant) va consuma, potrivit cifrelor oficiale, 4,5 litri de motorină la fiecare sută de kilometri parcursă în regim mixt (urban şi extraurban).

Motorul 1.6 TDI este disponibil în oferta VW Polo şi Seat Ibiza.

Audi a anunţat că va utiliza noua unitate turbodiesel, de luna viitoare, pe gama sa compactă - A3 şi A3 Sportback.

Ne puteți urmări și pe Google News