Ce amenință să concureze bateria Tesla

Ce amenință să concureze bateria Tesla

O soluție inovativă obținută într-un laborator din Seul ar putea în curând să concureze Tesla și alte companii în domeniul stocării energiei electrice, după ce oameni de știință sud-coreeni au dezvoltat o nouă tehnică de stocare a energiei bazată poate pe cea mai neobișnuită materie primă: chiștocurile de țigară, conform unui material publicat de Yahoo! News.

Filtrele de țigară conțin fibre folosite pentru a reține anumite particule periculoase pentru sănătate. Prin intermediul procesului de piroliză, cercetătorii sud-coreeni au modificat fibrele de acetat de celuloză din filtrele de țigară. Noul material obținut este format din carbon ce poate fi folosit pentru a stoca energie cu aplicații atât în domeniul automobilelor electrice cât și al turbinelor eoliene, al calculatoarelor și al dispozitivelor smart mobile. Cercetătorii sud-coreeni au demonstrat acest nou concept de stocare a energiei într-un material publicat anul trecut în revista Nanotechnology. Acest nou material obținut din fibrele din filtrele de țigară are o capacitate de a stoca energie mai mare decât cea a unor materiale folosite în prezent în acest scop, precum grafenul, condensatoare din nanotuburi și carbon.

Foarte interesant

Supercondensatoarele sunt foarte diferite față de bateriile convenționale, putând fi încărcate foarte rapid, fără a depinde de producerea unor reacții chimice. Principalele dezavantaje ale supracondensatoarelor sunt însă legate de dimensiunile lor relativ mari și de capacitatea mică de stocare a energiei. Prin comparație cu o baterie, un supercondensator trebuie să fie mult mai mare pentru a putea stoca același volum de energie. De asemenea, un alt dezavantaj al supercondensatoarelor este că sunt mult mai costisitoare decât bateriile. Ceea ce face însă ca proiectul sud-coreean să fie foarte interesant este omniprezența chiștocurilor de țigară. Peste 700 de milioane de tone de chiștoace de țigări ajung la gunoi în fiecare an, ceea ce reprezintă o problemă serioasă atât pentru mediu cât și pentru sănătatea publică și pentru economie. Proiectul derulat de cercetătorii sud-coreeni are însă potențialul de a rezolva două dintre principalele probleme cu care se confruntă sistemele de stocare a energiei — dimensiunea și costurile — deschizând o posibilă cale de îmbunătățire pentru astfel de sisteme. Celebrul autoturism electric produs de Tesla folosește baterii foarte grele care îi limitează foarte mult autonomia. Însă, în cazul în care Tesla, sau orice alt producător de vehicule electrice, ar opta pentru o combinație între baterii și supercondensatoare, unde supercondensatoarele să fie folosite doar pentru partea de accelerație a mașinii, ar putea fi posibilă reducerea greutății vehiculului și creșterea autonomiei. Conform unor rapoarte recente în domeniu, în viitorul apropiat, vehiculele electrice vor constitui cea mai importantă piață pentru sistemele de stocare a energiei electrice.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News