Oricât de apropiat de oameni ar fi omul politic, pentru el ţăranul va fi întotdeauna un votant, iar oaia un multiplicator de voturi; şi ciobanul, şi oaia sunt aşadar „folosiţi” electoral.
Ne-am resemnat şi ştim că nu avem scăpare: cum vine anul electoral, politicienii se întorc „cu faţa către popor”. Imaginile din 2004, în care prezidenţiabilul Adrian Năstase fie cosea pe o coastă de deal şi lua în braţe purcei, fie descindea cu elicopterul într-un sat transilvănean în care nu mai fusese picior de premier, au rămas emblematice pentru acest gen de abordare electorală. Probabil că din anul electoral 2009 vom reţine imaginile cu Traian Băsescu arborând clop şi traistă sau tunzând oaia la Bucşoaia (na, că ne-a ieşit şi o rimă internă!).
Judecând la rece, dincolo de isteria televizată pe care o provoacă orice gest al preşedintelui, şi tunsul oii este un artificiu electoral acceptabil, cum era şi mângâiatul purceilor. Europa şi America pot furniza nenumărate exemple de candidaţi care au mângâiat vaci, cai şi căţei - dacă aşa a cerut strategia de campanie.
Nicolas Sarkozy însuşi frecventează expoziţiile agricole unde se ia la harţă cu fermierii. Problema este însă exact aceasta: că este doar un artificiu electoral, chiar dacă Traian Băsescu reuşeşte să comunice mult mai natural cu oamenii decât au reuşit vreodată Adrian Năstase sau Călin Popescu-Tăriceanu.
N-o fi preşedintele oficial în campanie, dar nici noi nu suntem atât de lipsiţi de inteligenţă încât să credem că ofiţerul de marină ar tunde oaia dacă nu s-ar pregăti de alegeri. Tocmai de aceea îndrăznim să afirmăm că preşedintele trişează puţin când susţine că nu s-a hotărât asupra candidaturii, dar face săptămânal băi de mulţime.
De ce „zgârie” însă ieşirile politicienilor în peisajul bucolic naţional? Toţi orăşenii au din când în când momente de extaz „păşunist”: mai joacă o sârbă, mai beau o ţuică, mai mângâie un mieluşel (pe care apoi îl frig la proţap). Ceea ce deosebeşte însă orăşeanul obişnuit scăpat pe imaş de politician este sinceritatea: oricât de apropiat de oameni ar fi omul politic, pentru el ţăranul va fi întotdeauna un votant, iar oaia un multiplicator de voturi; şi ciobanul, şi oaia sunt aşadar „folosiţi” electoral.
Experienţa ne învaţă totodată că ţăranii râd de momentele noastre de entuziasm şi ne consideră nişte corpuri străine: ne vor înşela întotdeauna la cântar. Tot aşa vor păţi şi politicienii, care vor fi întâmpinaţi cu pâine şi sare, dar nu vor câştiga automat voturile ţăranilor, care ştiu că vizitele personalităţilor politice „de la centru” nu schimbă nimic esenţial în viaţa lor.
Nu ne-a parvenit de pildă nicio iniţiativă guvernamentală care să vină în sprijinul crescătorilor de animale; ba mai mult, aflăm că mulţi îşi vând animalele pentru că nici oieritul, nici creşterea vacilor de lapte nu mai rentează, iar fondurile SAPARD şi plăţile APIA s-au împotmolit, aparent iremediabil.
Cu alte cuvinte, ţăranii, ca şi orăşenii, aşteaptă măsuri economice concrete, nu gesturi simbolice. Atuul lui Traian Băsescu nu este abilitatea de a gestiona băile de mulţime, ci implicarea în rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă de ani de zile societatea şi economia. Domnul Băsescu a sesizat corect că oamenii nu înţeleg să-şi irosească votul pentru a alege un preşedinte decorativ, care trage sforile pe la spate sau este manipulat de moguli.
Faptul că a obţinut câştig de cauză la Curtea Constituţională în faţa magistraţilor care-şi acordau sporuri în instanţă va conta mai mult în bilanţul său decât artificiile populist-electorale care-i ocupă weekendurile, cum tot mai mult vor conta o nouă lege a salarizării bugetarilor, desfiinţarea pensiilor speciale, reluarea creditării de către bănci şi o reformă a educaţiei. Iată aşadar că sunt multe lucruri pe care preşedintele poate şi ştie să le facă şi care pot aduce mai mult folos decât tot arsenalul de trucuri electorale răsuflate, generatoare de non-ştiri.
Recomandările noastre
