Războiul de 26 de ani a luat sfârşit

Războiul de 26 de ani a luat sfârşit

Gruparea rebelă a Tigrilor Tamili din Sri Lanka a declarat sfârşitul luptei lor împotriva forţelor guvernamentale, după ce armata a obţinut victoria finală în conflictul de 26 de ani şi a precizat că şi ultimii civili au reuşit să fugă din zona de război, scrie The Telegraph.

Tigrii Tamili (LTTE), care s-au luptat pentru o patrie separată etnic pe insula Sri Lanka, s-au predat, după ce au anunţat că încercările lor au ajuns la "un sfârşit amar", precizând că vor renunţa la arme. Gruparea rebelă a cerut trecerea în siguranţă a peste 2.000 de luptători şi familiile lor, care se află încă în enclava asediată de armată, redusă la aproape un kilometru pătrat, însă guvernul de la Colombo a precizat că forţele sale vor recupera "fiecare centimetru de pământ" şi a anunţat că va continua ofensiva.

În timp ce mii de membri ai populaţiei majoritare sinhaleze au sărbătorit pe străzile capitalei, după ce preşedintele Mahinda Rajapaksa a declarat victoria, guvernul său susţine că "ultimii" din cei peste 50.000 de civili au fost eliberaţi din enclavă, în urma ofensivei armate care a împis rebelii într-un punct izolat. Cu toate acestea, mii de civili sunt daţi dispăruţi şi câteva sute au murit în bombardamentele forţelor guvernamentale.

Într-un comunicat eliberat pe o pagină de internet pro-LTTE, Tigrii şi-au cerut scuze pentru miile de vieţi pierdute, precizând că grupul a făcut tot ce i-a stat în putinţă să le evite. Mesajul făcea apel la "demnitate şi respect" pentru poporul tamil şi susţinea că în zona de război se află peste 3.000 de cadavre şi alţi 25.000 de răniţi.

Ne puteți urmări și pe Google News