Mircea Cărtărescu: „În Grecia antică, domnea într-o cetate un tiran odios. Într-o zi, dorind el să ştie cât de popular e printre supuşii săi, trimise câţiva agenţi deghizaţi prin pieţe, temple şi crâşme ca să iscodească mulţimea”.
Vreau să vă povestesc o anecdotă, una dintre cele mai amuzante pe care le ştiu, şi care într-un fel ar putea să ne dea de gândit în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale. Povestea asta are şi calitatea de a fi destul de ambiguă ca să nu poată fi interpretată drept un îndemn direct: votaţi-l pe cutare! Pentru că, mă credeţi sau nu, mi-e în acest moment cu totul indiferent cine va ieşi preşedinte pentru următorii cinci ani. Mai mult decât atât, îi plâng de milă de pe-acum.
În 2004 eram cu Băsescu trup şi suflet, ca mai toată lumea, şi cred că nu greşeam. Alternativa era abominabilul Năstase. Nu voiam să emigrez în Congo. Au urmat cinci ani în care m-am convins că nici dacă Obama combinat cu Kennedy şi cu Angela Merkel (ştiu că ea nu e preşedinte, dar...) ar veni la cârmă în România, tot nu ar scoate frumoasa noastră ţară de pe făgaşul pe care merge, cătinel-cătinel, de două sute de ani. Băsescu a încercat, onorabil zic eu, dar de unde nu-i, nici lui Dumnezeu nu-i poţi cere.
Se povesteşte că, în Grecia antică, domnea într-o cetate un tiran odios. Într-o zi, dorind el să ştie cât de popular e printre supuşii săi, trimise câţiva agenţi deghizaţi prin pieţe, temple şi crâşme ca să iscodească mulţimea. Se vede că sondajele de opinie nu apăruseră încă sau că tiranul, om inteligent, nu avea încredere în ele. Zis şi făcut.
După câteva zile, trăgătorii cu urechea se înfăţişează în faţa tronului regal. Toţi vin cu aceeaşi poveste: lumea îl urăşte teribil pe tiran, toţi îl blesteamă, îi doresc moartea, imploră zeii să abată toate nenorocirile asupra sa. Tiranul îi ascultă mânios, pentru că, asemenea împuşcatului nostru şi poate a tuturor cârmuitorilor, buni sau răi, el îşi făcea iluzia că supuşii îl divinizează. „Cum”, strigă el patetic, „în toată cetatea asta nu mă iubeşte nimeni? N-aţi găsit măcar un suflet, unul singur măcar, care să-mi fie binevoitor?”.
Trimişii se privesc o clipă-ntre ei şi unul ia din nou cuvântul: „Ba da, înălţate. Am aflat într-un templu o bătrână care în fiecare zi înalţă rugi zeilor pentru sănătatea ta, ca să ai ani îndelungaţi la domnie”. Fericit că măcar o fiinţă omenească îl iubeşte, tiranul ceru să-i fie adusă imediat bătrâna.
Curând se înfăţişă înaintea sa o femeie îmbrăcată în negru, ale cărei riduri adânci trădau ani îndelungaţi de suferinţe. Despotul, zâmbindu-i mieros, o întrebă cum se face că, pe când toţi s-ar bucura să-l vadă mort cât de curând, ea se roagă zilnic pentru sănătatea lui. Privindu-l cu asprime în ochi, bătrâna îi răspunse: „Zeii mi-au dat o viaţă lungă şi nefericită. Pe când eram tânără l-am apucat la domnie pe bunicul tău, care era rău. Ceas de ceas îşi chinuia mintea, străduindu-se să născocească noi şi noi blestemăţii. Mă rugam în fiecare zi să-i ia zeii sufletul, să ne scape de el cât mai repede. Zeii mi-au ascultat rugile şi într-o zi bunicul tău într-adevăr a murit. Îl urmă la domnie tatăl tău, care era mai rău decât el. Tot ce făcuse primul, făcea acesta nou îndoit. După o vreme am ajuns să-l regret pe cel dinainte, şi de-acum mă rugam să vină asupra noului tiran cele mai mari urgii, şi-i meneam o moarte năprasnică. Se vede că zeii m-au ascultat şi de data asta, pentru că tatăl tău muri şi el într-un târziu, blestemat de toată suflarea. Iar acum la domnie eşti tu, cel mai rău dintre toţi. Nici bunicul, nici tatăl tău n-au îndrăznit să facă nici a suta parte din ticăloşiile pe care le faci tu. Văzând acestea şi amintindumi că zeii mă ascultă, mă rog acum lor să te ţină pe tron vreme-ndelungată, ca nu cumva după tine să vină unul încă şi mai rău decât tine, care să termine definitiv cu noi toţi”. Legea fundamentală a lui Murphy: „Dacă ceva poate merge rău, va merge rău cu siguranţă”, adânc săpată în psihologia omului din toate locurile şi dintotdeauna, nu e totuşi nicăieri mai acasă decât la noi. Mereu sperăm binele, şi mereu binele, cât e, vine-nsoţit de atâtea rele, că-ţi vine câteodată să te lipseşti. În douăzeci de ani am scăpat de Ceauşescu, am trecut la capitalism, am intrat în Uniunea Europeană şi-n NATO. Nici nu visasem noi vreodată toate astea. Şi totuşi în România continuă să fie rău, mai rău ca oriunde în Europa. La fel şi la viitoarele alegeri. Dacă va ieşi iarăşi Băsescu, mulţi dintre dumneavoastră veţi spune că e rău. Bine va fi însă cu vreunul dintre contracandidaţii săi? Vom avea o imagine mai bună, ca ţară, cu Crin Antonescu preşedinte al României? Cred că până şi liberalii privesc asta ca pe o glumă bună. Crin Antonescu are o pălărie mult prea mare şi ca preşedinte de partid. Va fi mai bine cu Geoană preşedinte? Geoană, preşedinte? Vă daţi seama ce enormitate? Nu este pur şi simplu nimic de comentat. Sau poate sunteţi dintre cei care mizează pe Prinţul Duda. Eu îl cunosc, mi-e simpatic ca om, dar candidatura sa la preşedinţie e o greşeală din partea unui reprezentant al monarhiei...
Să vedem însă mai întâi cum ieşim la europarlamentare.
Recomandările noastre
