Un tânăr aflat în moarte cerebrală a salvat trei vieţi

Un tânăr aflat în moarte cerebrală a salvat trei vieţi

Un tânăr din Caraş-Severin, ajuns în comă la spital, a salvat alte trei vieţi, după ce rinichii şi ficatul i-au fost prelevate ieri şi transplantate altor pacienţi.

Două echipe de medici specialişti, din Cluj şi Bucureşti, alături de o alta a clinicii de Urologie a Spitalului Judeţean Timişoara (SCUJT) au efectuat, ieri-dimineaţă, o intervenţie chirurgicală complexă prin care au prelevat organele lui Lucian Cotoc, pacientul de 34 de ani, aflat în moarte cerebrală. Potrivit reprezentanţilor spitalului timişorean, intervenţia a început să fie pregătită dimineaţa, la ora 7.00.

După aproximativ cinci ore, ficatul bărbatului a fost prelevat şi expediat, cu un avion, la Bucureşti, unde urma să salveze o viaţă. Unul dintre rinichi a fost trimis la Cluj, cu o altă aeronavă, urmând să fie transplantat altei persoane, iar al doilea rinichi a rămas la Timişoara, pentru a fi transplantat unei femei. „Toate intervenţiile de transplant au fost programate în seara zilei de marţi, la pacienţi compatibili”, a declarat dr. Mihaela Pasztori, purtătorul de cuvânt al SCUJT.

Acţiunea de ieri este prima prelevare de organe, după doi ani în care nici un aparţinător nu a fost de acord ca ruda aflată în moarte clinică să îşi doneze organele. Lucian Cotoc este originar din Reşiţa şi a fost adus de urgenţă la ATI, la SCUJT, inconştient, după ce a fost victima unei bătăi crunte. În noaptea de luni spre marţi, el a intrat în moarte cerebrală, fiind menţinut în viaţă doar de aparate. Familia bărbatului a fost imediat de acord cu propunerea medicilor de a face un gest umanitar.

Ne puteți urmări și pe Google News