Zvonuri despre posibilul faliment al K Tech Electronics, operatorul magazinelor Ultra Pro Computers, circulă de luni bune.
Însă acum povestea companiei se apropie rapid de un final nefericit, scrie revista „Business Magazin”. Ghimpii din coasta K Tech sunt în acest moment datoriile neachitate la bănci, care se ridică, potrivit sur sei citate, la 15 milioane euro.
Compania a ajuns în această situaţie dificilă pe fondul scăderii abrupte a cererii pentru produse IT, ceea ce a dus la o criză de lichidităţi. Întârzierile de plată cu mai mult de 30 de zile au făcut ca UniCredit Ţiriac, unde compania are o datorie de 7 milioane de euro, împreună cu alte şase bănci - Citibank, Alpha Bank, Banca Tran silvania, BCR, Banca Românească şi BRD - să treacă la executarea silită a K Tech Electronics.
Un declin anunţat Primele semne de slăbiciune au apărut în urmă cu câteva luni, când compania a închis unele magazine. Contactaţi de EVZ la momentul respectiv, reprezentanţii K Tech ne-au declarat că măsurile fac parte dintr-un plan de restructurare şi că spaţiile respective au fost relocate sau închise pentru că nu erau profitabile. Ei au negat că firma trece prin momente dificile. Totuşi, pe mai multe forumuri de pe internet, oameni care spuneau că sunt angajaţi ai K Tech vorbeau deja despre faliment şi despre faptul că băncile puseseră sechestru pe depozitul central al companiei.
Afacerile operatorului magazinelor Ultra Pro se ridicau anul trecut la 80 milioane euro, din care în jur de 1%-2% a fost pierdere netă. În primele luni din 2009, declinul a fost chiar mai mare, de 50%, comparativ cu perioada similară din 2008.