Condamnat la 15 ani de închisoare, după o judecată publică la Casa de Cultură

Condamnat la 15 ani de închisoare, după o judecată publică la Casa de Cultură

Colonelul (r) Dumitru Gheorghiu a cercetat peste 5.000 de accidente rutiere. A organizat coloane oficiale și de el a depins soarta multor șoferi. Tot el l-a trimis în judecată pe cel mai periculos șofer

5.ooo de dosare a soluţionat în cei 35 de ani cât a lucrat ca ofiţer de poliţie la Circulaţie. „Am făcut Școala Militară de la 18 ani, neîmpliniți. Școala de Ofițeri de Poliție am început-o în 1965, până în august 1968. Am memoria cifrelor. Țineam minte în şcoală 1.500 de date din istorie”, spune, despre el, col (r) Dumitru Gheorghiu. Primul accident pe care l-a văzut ca anchetator a fost în decembrie 1968, când lucra la Serviciul Circulație. „O muncitoare de la Antilopa mergea la Serviciu și un utilaj de deszăpezire a făcut o manevră greșită şi a lovit-o mortal. Avea puțin peste 30 de ani. Am mers să anunțăm familia că a decedat și avea doi copii minori, care erau închiși în casă. Ea intra după-amiază, soțul era la serviciu. Pe atunci eram instruiți cum să anunțăm familia. Spui adulţilor că a avut loc un accident și apoi ce este mai rău”, mai explică Gheorghiu.

Carnagiu pe șosea

Unul din dosarele care l-au marcat pe ofiţer este cel al unui accident petrecut pe 30 septembrie 1973, în comuna Voluntari, când un şofer a spulberat un grup de oameni. Erau opriţi la locul unui accident, iar un alt şofer a intrat în ei din plin. Fiind foarte multe victime, presiunea la instrumentarea dosarului a fost extrem de mare. Cazul trebuia finalizat și trimis în judecată într-o săptămână. A fost proces public, de mare amploare.

Accidentul a avut loc în Voluntari. „Eram locotenent major şi lucram la Secţia Cercetări Accidente din cadrul Serviciului Circulaţie al Miliţiei Municipiului Bucureşti. Fiecare Sector avea câte două comune. Sectorul 2, în care cercetam eu accidentele, avea Comuna Voluntari, Satul Pipera. Am fost chemat pentru a mă ocupa de un accident deosebit de grav, colectiv, care s-a produs în raza mea de responsabilitate. Lucram din 1968, dar pentru prima dată am văzut în viață cum un om poate să îmbătrânească și să încărunțească într-un timp foarte scurt”, îşi aminteşte Gheorghiu.

În după amiaza zilei de 29 septembrie 1973, Gheorghe Ioniţă a plecat din Bucureşti cu o maşină marca Warszawa, însoţit de Elisabeta, soţia, fiii săi şi de un prieten de familie din judeţul Ialomiţa. În acea seară şi a doua zi, la masa de prânz, Ioniţă a consumat must într- o cantitate apreciabilă, iar în jurul orei 16.00 a plecat, la volan, spre Bucureşti, fiind însoţit de aceleaşi persoane.

Accident după accident

În jurul orei 20.30, Ioniţă a ajuns pe Șoseaua Afumaţi din Comuna Voluntari. La intersecţia Şoseaua Afumaţi cu străzile Maxim Gorki şi Andrei Mureşan, în jurul orelor 20.00, a avut loc o tamponare între o Dacia 1100 şi o căruţă trasă de doi cai. Acest accident s-a soldat cu avarii uşoare și vătămarea corporală uşoară a bărbatului care era în căruţă. Însă, la locul faptei s-au adunat mulţi curioşi, ocupând şoseaua. Martorii spuneau că ar fi fost între 60 și 100 de persone. Căruţa implicată în accident era plină cu struguri.

„După aproximativ 30 de minute de la producerea primului accident, s-a apropiat de aceeaşi intersecţie maşina condusă de Ioniţă, care avea o viteză ce depăşea limita legală pentru localităţi şi, cu toate că vizibilitatea era bună, Ioniță a intrat în plină viteză în masa de oameni adunată acolo. A fost lovită maşina Dacia staționată în partea stângă spate, proiectând-o în căruţă. Pe loc au murit două persoane și alte 17 au fost rănite grav. După acest eveniment au mai murit dintre cei răniţi, însă magistrații nu au mai luat în calcul situația acestora, pentru că procesul s-a judecat în regim de urgență”, a mai spus Gheorghiu.

FOTO: „Procesele cu publicitate lărgită aveau sala plină cu sute de șoferi ca să se vadă impactul”, spune col(r) Dumitru Gheorghiu

Beat și cu frâna defectă

Ioniţă avea 1,20 grame la mie. Unul dintre martori a declarat că l-a văzut pierzându-și echilibrul. În plus, Ioniță știa de când a plecat la drum că avea defecțiuni la sistemul de frânare - frâna de serviciu doar pe roțile din stânga, iar frâna de mână, ineficace. A fost acuzat de ucidere din culpă, având alcool peste limita legală, vătămare gravă din culpă şi vătămare corporală. Cei 17 răniți aveau ruptură de bazin. Mulţi erau minori.

Procesul celui mai periculos șofer

Cazul fiind de notorietate, autoritățile au solicitat cercetarea rapidă și trimiterea lui Ioniță în judecată. „Dosarul a fost soluționat într-o săptămână, iar Parchetul a dispus trimiterea lui în judecată în stare de arest preventiv, organizându- se un proces cu publicitate lărgită la Casa de Cultură a Sectorului 4. Au fost șoferi, alți contravenienți și multe alte persone. A fost condamnat la 15 ani de închisoare”, precizează Gheorghiu. Un alt amănunt i s-a întipărit în minte: „În momentul în care șoferul a intrat în masa de cetățeni, unii dintre ei au fost proiectați în căruța cu struguri care s-au făcut o zeamă ce s-a scurs pe șosea. Dar cel mai frapant a fost faptul că autorul accidentului a încărunțit și s-a ales cu riduri după o noapte de arest.”

Mărturia din interogatoriu

La audieri, Ioniță a spus că înainte de a conduce a băut must care i-a provocat dureri de cap și tulburări de vedere. Când a observat mulțimea s-a pierdut complet și nu și-a mai dat seama de consecințe decât în momentul în care a coborât din mașină, când a văzut oameni lați pe șosea. „A avut o atitudine sinceră. Regreta. Justiția socialistă era de paradă. La început dădea maxim de pedeapsă, apoi o reducea. A fost o nebunie cu multe victime”, spune polițistul. Autorul era mecanic auto, născut în 1930, în comuna Orbeasca de Jos, Teleorman. Avea patru clase și era mecanic de utilaj greu la Întreprinderea de Construcții Edilitare Drumuri din București. Era căsătorit, avea patru copii, dintre care doi minori.