Roxana Iliescu, despre criza de vedete

Roxana Iliescu, despre criza de vedete

Coprezentatoarea emisiunii „6! Vine presa” spune că subiectele mondene se ţin scai de ea.

Roxana a încercat să dea showbizul pe social, investigaţii, cooking sau turism, însă n-a reuşit să stea prea mult departe de prima dragoste. Lumea o asocia cu vedetele şi, astfel, a revenit la subiectele mondene, despre care spune că sunt foarte ofertante.

„Lucrul curios este că eu încerc să fug de ani buni de subiectele mondene, dar nu-mi iese. Am încercat aproape orice altceva, dar lumea ajungea în final la replica: «Auzi, dar tu parcă erai specialistă în monden... N-ar vinde mai bine o poveste cu o vedetă?» şi, inevitabil, mă întorceam în lumea oamenilor cunoscuţi. Dar nu mă plâng, pentru că domeniul mi-a oferit prilejul întâlnirii cu mari personalităţi din România şi nu numai”, povesteşte Roxana Iliescu, jurnalistă şi mamă a două fetiţe,

Teresa şi Ana Vanessa. Încearcă să scoată ce-i mai bun dintr-un invitat la emisiune, chiar dacă e vorba despre personaje controversate şi ironizate adesea, precum Monica Columbeanu sau Alina Plugaru. Oricât de îngăduitoare ar fi cu astfel de personaje, Roxana crede că şi piaţa autohtonă a vedetelor va intra în curând în criză, deoarece nu se conturează nicio celebritate adevărată la orizont, care să le calce pe urme Andreei Marin sau Mihaelei Rădulescu. „Sistemul actual, bazat strict pe rating, nu va încuraja niciodată valorile. Şi, atunci, nici ele nu se arată.”

CAMPANIE

„Dietă cu Roxana”

Vedeta B1 a iniţiat o campanie de slăbit după ce, în urma celei de-a doua sarcini, a acumulat 22 de kilograme. Sub supra vegherea unui nutriţionist, Roxana a început lupta cu greutatea, având drept martori telespectatorii: „Am primit me saje de la telespec - tatoare care-mi spuneau că, dacă, găsesc ajutor, vor şi ele... Aşa ne-am ajutat reciproc.”

Ne puteți urmări și pe Google News