Creştinii, vânaţi în Irak

Creştinii, vânaţi în Irak

Două atacuri asupra familiilor de creştini au avut loc duminică seară, în oraşul irakian Kirkuk, situat la 240 de kilometri nord de Bagdad. Potrivit CNN, trei oameni au murit şi doi au fost răniţi.

Primul atac a avut loc într-un cartier din sudul oraşului. O femeie şi fiica sa vitregă au fost ucise pe stradă, în timp ce mergeau spre casă. Poliţia a anunţat că victimele, de confesiune creştină, fuseseră ucise prin răsucirea gâtului.

La câteva străzi distanţă, urma să aibă loc un alt atac. Persoane înarmate au dat buzna în locuinţa unei familii de creştini, împuşcând un tată şi cei doi fii ai acestuia. Unul dintre copii a murit.

Atacuri dese

Aceste evenimente au devenit o obişnuiţă în Irak, unde locuiesc aproape un milion de creştini. Mulţi dintre aceştia au decis să părăsească ţara, mai ales după luna octombrie a anului trecut, când atacurile extremiştilor s-au înmulţit.

Numai în oraşul Mosul, ţinta mai multor atacuri anti-creştine, câteva mii de oameni şi-au părăsit locuinţele. Ei au mărturisit că au fost ameninţaţi cu moartea de extremiştii musulmani, pentru a-i constrânge să se convertească la Islam.

În acea lună, 14 creştini au murit la Mosul.

Ne puteți urmări și pe Google News