DOSARUL BERCEA MONDIAL. Interlopul și Mircea Băsescu au un nou termen la Tribunalul Constanța. Vor fi audiați noi martori
- Feri Predescu
- 21 aprilie 2015, 11:10
Magistrații de la Tribunalul Constanța judecă astăzi un nou termen în dosarul în care Mircea Băsescu este acuzat că ar fi primit, prin intermediul lui Marian Căpățână, 250.000 de euro de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a-l scăpa pe interlop de închisoare.
Acuzațiile
Potrivit procurorilor DNA, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză. Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpăţână şi suma de 350.000 de euro, în acelaşi scop. Anchetatorii susţin că din suma totală de 600.000 de euro pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Căpăţână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro.Marian Căpăţână este acuzat că şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la Florin Anghel, pentru că ar fi mijlocit remiterea banilor.