Promisiune de oier: „Veţi vedea un alt Becali”

Promisiune de oier: „Veţi vedea un alt Becali”

Pătruns de emoţie, latifundiarul din Pipera a mers imediat după eliberare să-i mulţumească Domnului.

Astfel, slujba din Vinerea Neagră de la biserica din comuna Pipera s-a transformat întrun adevărat spectacol la apariţia ctitorului parohiei. Patronul Stelei a pupat icoanele şi a lăcrimat în rugăciune, sub bli ţurile aparatelor de fotografiat şi sub luminile camerelor de luat vederi.

În curtea bisericii din Pipera, credincioşii erau adunaţi la slujbă. Toate doamnele în vârstă sau îmbulzit să-i sărute mâinile oierului, iar sora cea mare a acestuia a plâns minute în şir în braţele lui. S-a bucurat şi preotul paroh, iar Becali l-a pupat pe amândoi obrajii, promiţându-i că mâine se vor revedea.

„Gigi! Gigi!”

După câteva ore de aşteptare, zeci de vecini şi de admiratori ai lui Becali l-au primit cu urale şi aplauze pe eroul zilei. În faţa uriaşelor porţi ale vilei, maşina de teren în care se afla Becali a fost asaltată de susţinători, în vreme ce paznicii latifundiarului încercau să facă ordine: „Lăsaţi-l în pace! Lăsaţi-l să intre!”.

După ce a reuşit să scape de îmbulzeală şi a pătruns în curte, latifundiarul a fost rechemat afară de cei care îi scandau numele. În mulţimea compactă, fustele lungi şi înflorate se amestecau cu pantalonii de trening, cu bermudele şi cu costumele bătrâneilor veniţi să-l întâmpine pe binefăcătorul comunei.

Mama, ca mama, dar presa...

Deşi spunea că cel mai mult i-a lipsit familia, Gigi Becali a petrecut doar cinci minute alături de aceasta, suficient cât săşi îmbrăţişeze mama, soţia şi fetiţele şi să lase timp mulţimii adunate în faţa casei să-şi pregătească repertoriul de aclamaţii.

Într-un haos organizat de credincioşii prieteni şi vecini ai lui Gigi Becali, latifundiarul a pus de-o conferinţă de presă, la masa aşezată ad-hoc de Realitatea TV. Astfel s-a gândit omul de afaceri să răsplătească trusturile de presă care i-au luat apărarea. Le-a promis jurnaliştilor că nu-i va mai jigni şi, mai ales, că le va răspunde şi la cele mai „capcane” întrebări.

În jumătatea de oră petrecută în faţa presei şi a admiratorilor, Becali a lăsat să se înţeleagă faptul că a fost victima unor înţelegeri ascunse între clanuri, dar şi că nu există instituţii slabe în România, ci doar hibe în organizarea acestora. „Veţi vedea un nou Becali!”, i-a asigurat patronul Stelei pe cei prezenţi.

"Nu duşmănesc pe nimeni, i-am iertat pe toţi. Pe Titulescu, pe Mitulescu, pe toţi. (...) Poliţia Română e o poliţie foarte bună. Aţi văzut că ministrul Nica a făcut curăţenie imediat! Şi eu am zis că nu judec pe nimeni. Dar vă daţi seama că scandalul de la mall... nu e niciun scandal de la mall!", Gigi Becali, cercetat penal

CITIŢI ŞI:

Ne puteți urmări și pe Google News