Veste bună pentru ŞOFERI! Avocatul Poporului CONTESTĂ ridicările de maşini la instanţa supremă

Veste bună pentru ŞOFERI! Avocatul Poporului CONTESTĂ ridicările de maşini la instanţa supremă

Avocatul Poporului a sesizat instanţa supremă asupra hotărârilor consiliilor locale prin care se stabilesc sancţiunile pentru şoferii care parchează ilegal. Avocatul Poporului spune că doar Guvernul poate stabili astfel de sancţiuni.

„Potrivit unei orientări jurisprudenţiale majoritare, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea procedurii privind ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, constatarea şi aplicarea contravenţiilor sunt lovite de nulitate întrucât stabilesc şi sancţionează contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere, domeniu reglementat de OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, arată Avocatul Poporului, conform Digi 24.

Deciziile pentru sancţionarea celor care încalcă legea circulaţiei trebuie reglementate doar de Guvern, prin lege, consideră Avocatul Poporului.

În acest caz, şoferii pot obţine în instanţă anularea deciziilor de ridicare a maşinilor. În plus, cei care au plătit ca să-şi recupereze vehiculele ar putea obţine despăgubiri în justiţie.

Ne puteți urmări și pe Google News