Preţul gazelor naturale nu se modifică de la 1 aprilie

Preţul gazelor naturale nu se modifică de la 1 aprilie

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a decis să menţină aceleaşi preţuri finale la gaze naturale furnizate populaţiei, a declarat pentru Evenimentul zilei şeful Autorităţii, Petru Lificiu.

Deşi preţul gazelor din import a scăzut în ultima perioadă ceea ce putea duce la o ieftinire a gazelor, operatorii au cerut o majorare a tarifelor, pentru recuperarea pierderilor de anul trecut.

„Am decis să păstrăm aceleaşi preţuri şi la gaze naturale şi la energie electrică. Cel mai probabil, în toamna acestui an vom aplica o scădere a preţurilor finale la gaze naturale”, a spus Lificiu.

Prețul gazelor naturale și al electricității furnizate consumatorilor casnici au rămas nemodificate și în primul trimestru al acestui an.

Anul trecut tariful gazelor naturale a crescut de două ori, respectiv cu 8,5% din luna februarie şi cu 12,5% de la 1 iulie.

Ne puteți urmări și pe Google News