Urşii polari, vânaţi în numele tradiţiei

Urşii polari, vânaţi în numele tradiţiei

Interzisă din 1973, vânarea urşilor polari este în continuare autorizată pentru populaţiile autohtone din zona arctică, în numele respectului faţă de tradiţiile ancestrale, în ciuda obiecţiilor ridicate de oamenii de ştiinţă, relatează AFP.

„Trebuie să ne conservăm tradiţiile. Asta implică să ne respectăm limba, cultura, iar ea implică şi vânătoarea de urşi polari”, a spus Charles Johnson, un inuit din Nome, un orăşel din Alaska, în cadrul unei reuniuni organizate în această săptămână, la Tromsoe, în Norvegia.

Acordul pentru conservarea ursului polar, semnat acum 36 de ani de cele cinci state pe teritoriul cărora trăieşte acest animal (SUA, Canada, Rusia, Norvegia şi Danemarca), interzice vânarea lui, cu câteva excepţii.

Vânătoare sportivă pentru turişti

Articolul 3 autorizează vânarea sa „de către populaţiile locale care folosesc metode tradiţionale”.

În Canada, ţară în care trăiesc două treimi din urşii polari, este permisă şi vânătoarea sportivă pentru turişti. O expediţie de vânătoare de zece zile, cu ghid, le aduce localnicilor până la 30.000 de dolari. Carnea rămâne, în general, în ţară.

„Nu este numai o chestiune de nutriţie. Este şi o chestiune de subzistenţă pentru comunitate”, a afirmat Virginia Poter, directoarea Serviciului canadian pentru faună.

În Alaska însă, vânătoarea sportivă nu este permisă.

„Când un urs polar este doborât, se face un anunţ în comunitate. Oamenii vin în casa vânătorului pentru a împărţi carnea”, a povestit Taqulik Hepa, o inuită din Barrow, din nordul statului Alaska.

În fiecare an, aproximativ 700 de urşi sunt ucişi în Canda, Groenlanda şi Alaska, dintr-o populaţie totală estimată la 20.000-25.000 de exemplare.

Citiţi şi:

Urşii polari, tulburaţi de încălzirea globală

Ne puteți urmări și pe Google News