Spaţiile verzi, lăsate la mâna deputaţilor

Spaţiile verzi, lăsate la mâna deputaţilor

Organizaţiile ecologiste şi primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, acuză că presiunile dezvoltatorilor imobiliari au ajuns în parlament.

Aproximativ 50 de militanţi ecologişti şi studenţi au pichetat ieri-dimineaţă Palatul Parlamentului, pentru a cere adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 114/2007, care interzice schimbarea destinaţiei sau reducerea spaţiilor verzi. „Tăiem copaci în draci”, „Parlamentari, daţi verde la OUG 114”, „Oraşele din România sunt PRAF”, se putea citi pe pancartele purtate de tinerii bu cureşteni, dar şi de cei veniţi din Cluj-Napoca, Sighişoara şi Târgu- Mureş.

Preşedinta asociaţiei ecologiste EcoAssist, Liana Buzea, una dintre iniţia toarele mitingului, a anunţat că a depus la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor o listă a tuturor deputaţilor, pe care aceştia sunt invitaţi să se pronunţe public pentru sau împotriva susţinerii ordonanţei. Soarta OUG nr. 114/2007 urmează să fie dezbătută azi în şedinţa Comisiei de Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaţilor, pentru a treia oară în ultimele două săptămâni.   Anularea acesteia a fost solicitată în cadrul primelor două dezbateri din comisie chiar de reprezentanţii Ministerului Mediului, spre stupoarea ONG-urilor ecologiste, care acuză presiuni venite din partea oamenilor de afaceri şi a dezvoltatorilor imobiliari. În baza avizului formulat de comisie în urma dezbaterilor, Camera Deputaţilor va vota respingerea sau adoptarea OUG 114, singurul act normativ care a reuşit să stopeze, din 2007, defrişarea zonelor verzi în numele dezvoltării imobiliare. La jumătatea lunii decembrie a anului trecut, plenul Senatului a adoptat o lege de respingere a acestui act normativ.   „Rechinii imobiliari fac presiuni”

Protestul de la Palatul Parlamentului s-a prelungit două ore mai târziu la dezbaterea organizată de primarul sectorulul 1, Andrei Chiliman, singurul edil din Bucureşti care a anunţat public că susţine ordonanţa pusă în calea „rechinilor imobiliari”. „OUG nr. 114/2007 a permis salvarea a peste 150 de spaţii verzi din sectorul 1, ameninţate cu distrugerea.

E vorba de aproape 15 hectare de spaţii verzi, dar suprafaţa e cu si gu ranţă mai mare la nivelul Bucureştiului şi al altor oraşe din ţară”, a declarat Chi li man. El a dat ca exemple Parcul Bordei, Ştrandul Tineretului (unde ar fi trebuit să crească un turn de 130 de metri), Ştrandul Străuleşti şi alte terenuri retrocedate din sectorul 1, unde ADP amenajase parcuri sau locuri de joacă pentru copii.   „Au nevoie de un răgaz de un an ca să dea drumul unor construcţii pe spaţii verzi pe care au pus ochii diverşi oameni de afaceri şi primari, care astfel îşi vor plăti datoriile electorale”, a mai acuzat Chiliman. ONG-urile au taxat drept „puerile” argumentele împotriva Ordonanţei nr. 114/2007, aduse în dezbaterile Comisiei parlamentare de vicepreşedintele acesteia, Mircea Duşa, dar şi de reprezentanţii Ministerului Mediului. Aceştia au arătat că ordonanţa împiedică extinderea oraşelor deoarece, în lipsa unei definiţii clare a spaţiului verde, orice tăpşan poate fi considerat ca atare, dar şi că „oamenii nu mai au cum să-şi construiască toalete în curţi”.

„Asta demonstrează lipsa totală de argumente în afara celor care nu pot fi invocate public. Oraşele vor fi transformate în cavouri”, a declarat Mircea Toma, preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei. Solicitat câteva ore mai târziu să-şi declare public poziţia faţă de OUG nr. 114/2007, ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat că doreşte ca aceasta să rămână în vigoare, dar că aşteaptă o lege care să reglementeze clar ce înseamnă „spaţiu verde”.  DICTATURA „VERZIŞORILOR”

Sectorul 6 conduce la defrişări

Prezent la dezbatere, reprezentantul ONG-ului Eco Civica, Niculae Rădulescu- Dobrogea, a arătat că, din punct de vedere al spaţiilor verzi, la nivelul Capitalei cel mai bine stau sectoarele 1, 2 şi 3, în vreme ce sectorul 6 a rămas cu doar 3 metri pătraţi de spaţiu verde/cap de locuitor, suprafaţă care se micşorează vertiginos. „Cei 26 mp, la care are dreptul fiecare locuitor, nu vor fi atinşi niciodată dacă se continuă această distrugere”, a avertizat el. Potrivit unui studiu al organi zaţiei Eco Assist, 66% dintre cetăţenii români se declară direct afectaţi de construcţiile de pe spaţiile verzi, iar 77% doresc încetarea construcţiilor.

Ne puteți urmări și pe Google News