Prevelare de organe la Iași. Familia unui bărbat în moarte cerebrală a acceptat să doneze rinichii și ficatul
- Daniela Șerb
- 12 martie 2015, 12:25
Donatorul avea vârsta de 54 de ani și era în moarte cerebrală. Unul dintre rinichi a fost transpalntat la Iași, iar celelate organe au ajuns la București.
Donatorul era din județul Botoșani. Intervenția a fost posibilă pentru că donatorul se afla în moarte cerebrală în urma unui anevrism cerebral, iar familia sa a acceptat donarea pentru a salva viețile altor oameni.
Intervenţia de prelevare a organelor a fost efectuată la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi.
Coordonatorul Centrului de Transplant Iaşi, dr. Raluca Neagu, citată de Agerpres, a declarat că în timpul intervenţiei au fost prelevaţi rinichii şi ficatul. În urma prelevării, unul dintre rinichi a fost transplantat unui pacient al Centrului de Dializă şi Transplant Renal din Iaşi, iar celelalte organe au fost trimise la Bucureşti.