Austria, fără antrenor

Austria, fără antrenor

ADVERSAR. Karel Bruckner și-a reziliat ieri, pe cale amiabilă, contractul de selecționer al naționalei de fotbal a Austriei, pe care România o va înfrunta pe 1 aprilie și pe 9 septembrie, în Grupa 7 preliminară a Cupei Mondiale de anul viitor.

Bruckner a luat decizia după o discuție cu noul președinte al federației austriece, Leo Windtner, care nu este de acord cu viziunea antrenorului ceh asupra jocului pe care ar trebui să-l practice echipa Austriei. Înlocuitorul lui Bruckner va fi anunțat peste zece zile.

Ne puteți urmări și pe Google News