PNL a fixat cotizaţii ale filialelor la 4.500 de lei pentru a achita datorii de până în 3 mil. euro

PNL a fixat cotizaţii ale filialelor la 4.500 de lei pentru a achita datorii de până în 3 mil. euro

Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a declarat marţi că fiecare filială a partidului trebuie să plătească o contribuţie lunară de 4.500 de lei până când vor fi achitate toate datoriile formaţiunii, scrie Agerpres.

"Contribuţia este de 4.500 de lei pentru fiecare filială, aceeaşi pentru fiecare, va fi strânsă de la fiecare dintre membri, primari, preşedinţi de organizaţii. Contribuţia va fi plătită de filiale în contul centralei partidului până vom scăpa de datoriile pe care le avem către foştii noştri furnizori, adică până în 3 milioane de lei", a spus Petrache la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al vechiului Partid Naţional Liberal, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că până acum filialele aveau teoretic de plătit contribuţii mai mari, dar banii nu erau strânşi.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a spus că filialele şi-au asumat acest efort financiar suplimentar pe care trebuie să-l facă pentru acoperirea datoriilor.

Ne puteți urmări și pe Google News