Una dintre echipele de top din campionatul României, Rulmentul Braşov, nu şi-a plătit câteva dintre handbaliste în ultimele şase luni, informează Prosport.
Marea speranţa a handbalului românesc, tânăra Cristina Neagu, a fost declarată liberă de contract de Federaţie. În aceeaşi situaţie se află şi una dintre coechipierele lui Neagu, Patricia Vizitiu.
Rulmentul trebuia să îi achite Cristinei Neagu 83.000 de euro, dar numai o parte din sumă a ajuns în contul jucătoarei. Handbalista nu a renunţat la memoriul făcut la FRH şi instituţia a anunţat-o că poate refuza să joace în continuare pentru echia braşoveană.
În urma acestei decizii, Neagu are dreptul de a se transfera la orice echipă din ţară sau străinătate. Campioana României, Oltchim, şi puternica echipă daneză Viborg s-au interesat deja de sportivă. Liberă de angajament este şi Patricia Vizitiu.