Bolile psihice, mai ruşinoase decât homosexualitatea
- Adam Popescu
- 22 februarie 2009, 15:47
Afecţiunile psihice sunt cel mai puternic tabu social, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, informează The Guardian, preluat de Mediafax.
Potrivit studiului la care au participat 2.000 de persoane, aproape o treime dintre cei chestionaţi au recunoscut că le-ar fi dificil să recunoască public că suferă de o afecţiune psihică, comparativ cu 20% care ar avea probleme în a-şi recunoaşte public homosexualitatea.
De asemenea, cei intervievaţi consideră că este mai greu să afirme public că suferă de o afecţiune psihică decât să admită problemele cu alcoolul sau să anunţe că au intrat în faliment.
Reticenţa faţă de bolile psihice la nivel social se regăseşte şi în relaţia de cuplu. Astfel, oamenii sunt de patru ori mai dispuşi să rupă o relaţie romantică dacă partenerul lor este diagnosticat cu depresie severă sau are o dizabilitate psihică.
"Sunt asiatic, homosexual şi m-am confruntat cu discriminarea, dar nu din aceste motive. Când am suferit de depresie am fost cu adevărat discriminat", a afirmat Tom Bayliss, unul dintre iniţiatorii campaniei "Time to Change", lansate anul trecut, cu scopul de a reduce rata discriminării la care sunt supuse persoanele cu afecţiuni mintale.