Bacău. Deces din cauza gripei AH3

Bacău. Deces din cauza gripei AH3

O tânără din comuna Gura Văii, în vârstă de 28 de ani, a murit în urma unei complicații după gripa sezonieră

"A fost un caz sporadic de gripa AH3 complicat cu pneumonie. Încă de la internarea în spitalul din Oneşti, starea pacientei era destul de gravă, fapt pentru care a fost transferată la Spitalul de boli infecţioase din Iaşi unde, după ce a stat mai multe zile în secţia de terapie intensivă, s-a înregistrat şi decesul", a declarat, pentru Agerpres, Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Bacău.

În judeţ, au mai fost alte șapte cazuri de gripă AH3 în care, din fericire, medicii au reușit să stabilizeze starea pacienților.

Sistemul santinelă

Pentru intervenția promptă în asemenea cazuri, în județul Bacău funcționează "un sistem santinelă", în care sunt incluşi 12 medici de familie care, "în funcţie de simptomele pacientului, pot suspiciona cazurile de gripă", a informat purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Bacău, Anda Dumitrescu.

"Aceştia recoltează exudate nazo-faringiene care ajung, în timpul cel mai scurt, la Institutul Cantacuzino din Bucureşti pentru a fi analizate, iar în funcţie de rezultatele comunicate se indică rapid tratamentul de către medicii băcăuani", a  precizat sursa citată.

Pentru a se evita complicaţiile în caz de răceală, medicii recomandă prezentarea ,,de urgenţă" la un cabinet de specialitate.