Autorităţile de la Priştina marchează astăzi prima aniversare de la proclamarea independenţei, dar noul stat balcanic rămâne unul fragil, în pofida sprijinului internaţional semnificativ de care se bucură.
Recunoscut de 54 de ţări, printre care Statele Unite şi majoritatea statelor membre UE, dar cu o nouă identitate denunţată de Rusia, China şi Serbia, Kosovo depune în continuare eforturi pentru asigurarea unei stabilităţi politice interne, în timp ce economia naţională supravieţuieşte datorită ajutoarelor externe. Cele două milioane de albanezi şi 120.000 de sârbi îşi împart teritoriul de aproape 11.000 de kilometri pătraţi sub stricta supraveghere a celor 15.000 de militari străini, niciuna dintre cele două comunităţi nevorbind limba celeilalte. Sârbii din Kosovo denunţă au toritatea Priştinei iar diviziunea etnică din oraşul Kosovska Mitro vi ţa, scenă a numeroase violenţe în tre comunităţile separate de râul Ibar, este simbolică pentru situaţia generală din noul stat, scrie Reuters.
Într-un mesaj de felicitare adresat autorităţilor de la Priştina cu ocazia primei aniversări a independenţei, preşedintele american Barack Obama a promis sprijinul Statelor Unite pentru un Kosovo „multietnic, independent şi democratic“. Prin contrast, poziţia României rămâne aceea de nerecunoaştere a independenţei Kosovo, a declarat săptămâna trecută ministrul de externe, Cristian Diaconescu.