În lumea profesioniştilor jocului de table sau de backgammon, e loc doar pentru cei cu bani şi pentru cei care ştiu când să se oprească.

Zarurile nu mai sunt de mult învârtite doar de zidari sau de pensionari, prin parcuri. Există maeştri ai jocului de table şi ai variantei sale mai evoluate, backgammon, care câştigă bani grei din asta. Le căra sifoane bătrânilor din parc Ieşeanul Viorel Gheorghiu este dublu campion naţional la table şi backgammon şi e „uns cu toate alifiile“. El ştie table de când era copil şi căra sifoane pentru bătrânii care jucau în parc. A continuat cu poker, în studenţie. „Ştiu şi regulile la barbut, dar nu am jucat. La mine totul este sub control, totul este programat, nu am stat niciodată până noaptea târziu“, povesteşte Gheorghiu. Este cumpătat, devine întruchiparea unui adevărat paradox: a fost la Monte Carlo, în „Mecca“ europeană a jocurilor de noroc, însă nu a cheltuit nici măcar un dolar acolo. Va reveni însă la Monte Carlo în acest an, după o dublă victorie la Suceava: Gheorghiu este căpitan al naţionalei României la Campionatul Mondial ce se va ţine în capitala europeană a jocurilor de noroc, în luna mai.

Ieşeanul se consideră aproape imbatabil la „mânuirea“ zarurilor: „Cu oricine am jucat table şi backgammon, am ieşit întotdeauna pe plus, la mine e totul sau nimic. Le-am luat banii multora, iar la Suceava, când am câştigat ambele titluri, am avut o ambiţie teribilă să-i bat pe adversarii mei, dusă până la sacrificiu“.

Jackpotul pleacă de la 8.000 de lei

În toată România există 40-50 de maeştri, iar un jucător fără bani nu are ce căuta în această lume. Taxele de înscriere la concursuri şi cheltuielile cu deplasarea în staţiunile unde se desfăşoară întrecerile îi elimină din start pe săraci. „Trebuie să te autofinanţezi, eu am un fond al meu special pentru asta, care nu afectează bugetul familiei. Fondul de premiere vine din taxele de înscriere, 80% din sumă revine câştigătorilor, iar 20% organizatorilor. Câştigul este în funcţie de numărul de participanţi. La backgammon, taxa porneşte de la 300 de lei, iar înscrierea la table costă între 50 şi 100 de lei“, explică Viorel Gheorghiu.

Pentru profesionişti, câştigul este mai puţin important. Cu toate că la un singur jackpot sumele pleacă de la 8.000 de lei, adevărata miză este orgoliul. „Gheorghiu, chiar şi atunci când nu câştigă, face cinste la toată lumea prezentă, iar atunci când le ia banii celorlalţi jucători, nu prea ajunge cu ei acasă. La el este o chestie de orgoliu personal să-i bată pe toţi la joc“, spune Vasile Grăjdeanu, preşedintele Clubului Sportiv de Table şi Backgammon 6X5 Iaşi.

Criza afectează zarurile Marile concursuri de table şi backgammon se desfăşoară pe parcursul mai multor zile, de obicei în locuri selecte. Dacă înainte jucătorii veneau însoţiţi de mai mulţi membri ai familiei, cărora le ofereau o minivacanţă, acum situaţia s-a schimbat radical. „Veneau în trecut cu amanta, cu soţia, cu copiii, cu cine voiau. În ultima vreme, am observat că mulţi vin singuri, criza afectează şi jocul de table, nu prea mai au bani jucătorii“, explică Gheorghiu. DE COLECŢIE

Are o cutie de table de 1.000 de euro

Ca mai toţi pasionaţii de jocuri, Viorel Gheorghiu are acasă o colecţie impresionantă de obiecte „de profil“. Cea mai recentă achiziţie a lui este o cutie de table şi backgammon cu cifru, îmbrăcată în piele, cu puluri şi zaruri din imitaţie de sidef. Cutia a fost pusă în vânzare de Mohamed al- Fayed, tatăl lui Dodi al-Fayed, în magazinul „Harrods“ din Londra, în schimbul sumei de 1.000 de euro: „Am folosit-o în câteva competiţii, are o lucrătură deosebită. Am văzut ceva asemănător şi la alţi maeştrii din ţară. Pasiunea ne face să investim şi în aşa ceva, este plăcerea noastră. O pereche de zaruri bune costă de la 100 de euro în sus. Am acasă şi câteva cutii artizanale şi diverse obiecte primite la competiţii, sunt câţiva producători în ţară care fac aşa ceva“.

STRATEGII DE INTIMIDARE

„Îşi aranja cutia de mentosan. Mă scotea din minţi“ Fiecare maestru are propria strategie de intimidare a adversarului şi anumite tabieturi. Gheorghiu a avut de-a face cu multe dintre ele, în timpul numeroaselor „bătălii“ pe care le-a purtat. Pe Ion Ressu, campion mondial în 1992, l-a întâlnit acum aproape patru ani, în finala Cupa Casino Palace.

„Mă enervează tabieturile. Am pierdut concursul pentru că n-am rezistat unor provocări legate de tabieturi. Înainte de fiecare mutare, adversarul meu îşi sufleca mânecile, îşi aranja cutia de mentosan. Mă scotea din minţi. Am întâlnit jucători care scoteau pixul şi hârtia şi făceau calcule probabilistice, apoi făceau mutarea“, a precizat Viorel Gheorghiu. Are şi el un tabiet, care nu ţine de jocul în sine: ţine de modul în care trebuie să-i fie făcut bagajul când pleacă în competiţie.