Geoană: „Cine e Mitrea?“

Geoană: „Cine e Mitrea?“

Declaraţia lui Miron Mitrea privind posibila sa candidatură la preşedinţia PSD a avut efectul scontat: a produs iritaţie în partid.

„Cine e Mitrea? Nu are nicio funcţie în partid, aşa că nu mă interesează“, a replicat Mircea Geoană duminică seară, la o emisiune la Realitatea TV. Viorel Hrebenciuc, principalul vizat de declaraţiile războinice, numit de Mitrea, într-un interviu pentru „Evenimentul zilei“, „un element toxic în PSD“, nu a dat nicio replică oficală. Neoficial însă, Hrebenciuc, secondat de Marian Vanghelie rămâne hotărât să-l dea afară din partid. „Pe Mitrea nu-l prinde luna aprilie în PSD“, s-a arătat convins un lider al PSD Bucureşti, apropiat al lui Marian Vanghelie.

Preşedintele PSD Bucureşti a încercat să minimizeze importanţa atacurilor lui Mitrea. „Mitrea îşi propune multe. Dacă ar fi după el, ar trebui să schimbăm zilnic ordinea de zi a partidului“, a spus Vanghelie.

Adrian Năstase, în schimb, a fost de părere că, prin declaraţiile pe care le face, Mitrea încearcă „să rămână în joc“. „Miron Mitrea este un foarte bun tactician şi ştie că pentru a rămâne în joc trebuie să atace. L-a atacat pe Mircea Geoană şi acum îl atacă pe Viorel Hrebenciuc. Ştie că cea mai bună formă de repoziţionare este o formă de atac“, a comentat Năstase detaşat, ca un veritabil analist politic. Dragnea se bate pentru numărul 2 în PSD

Adversarii lui Geoană strâng însă rândurile. După demisia de la Interne, Liviu Dragnea caută şi el să „rămână în joc“. El şi-a anunţat intenţia de a intra în competiţia pentru funcţia de secretar general al PSD. „Mă gândesc foarte serios să candidez pentru secretar general“, a declarat Dragnea, atât de serios cât poate fi o persoană care a demisionat „misterios“ din funcţia de ministru, după numai 12 zile de la instalare.

Ne puteți urmări și pe Google News