EXCLUSIV EVZ. Controversatul artist ceh David Cerny, autorul expoziţiei „Entropa”, povesteşte cum a conceput întreaga farsă şi mărturiseşte că reacţia unor ţări l-a surprins.

Sculptorul ceh David Cerny, în vârstă de 41 de ani, are la activ câteva isprăvi artistice controversate. Ultima dintre ele, „Entropa”, i-a şocat pe oficialii cehi care îşi începeau preşedinţia Uniunii Europene cu această expoziţie, i-a revoltat profund pe alţii şi i-a amuzat pe cei mai mulţi.

Cerny a creat în numele a 27 de artişti inventaţi o instalaţie de 7 tone, în care a concentrat stereotipuri pentru fiecare dintre ţările UE. România e Dracula Land, eurosceptica Marea Britanie lipseşte, Slovacia e un imens caltaboş, Italia - un teren de fotbal, iar Bulgaria, o toaletă turcească.

Într-un interviu acordat în exclusivitate EVZ, David Cerny mărturiseşte că se aştepta ca Marea Britanie să reacţioneze violent, nu Bulgaria. El povesteşte că farsa a fost concepută împreună cu alţi patru prieteni şi că numele artistului român Matei Tiron a fost inventat de un coleg de echipă. Din cauza întregului scandal, a decis să înapoieze cei 350.000 de euro oferiţi de guvernul ceh pentru expoziţie.

„Primesc mesaje de la bulgari”

De ce ţi-ai cerut scuze pentru expoziţia „Entropa”? E un pas înapoi, un semn că nu îţi asumi în totalitate lucrarea... Foarte mulţi m-au întrebat asta. În primul rând, îl cunosc destul de bine pe prim-ministrul Alexander Vondra, şi nu voiam să se creadă că e implicat în asta. E un om grozav şi chiar n-a ştiut nimic despre expoziţie, de aceea mi-am cerut scuze faţă de el şi faţă de cei din guvern - exceptându-l pe preşedinte, cred că avem cel mai bun guvern din ultimii 15 ani. Chiar îmi părea rău faţă de el. Mai e şi Bulgaria, faţă de care ne-am cerut scuze, şi care s-a dovedit a fi o problemă mai serioasă decât ne-am fi aşteptat. Poate peste câţiva ani autorităţile bulgare îşi vor da seama că a fost o reacţie exagerată. În mod surprinzător, continui să primesc mesaje de la bulgari, care spun că lucrarea li s-a părut foarte ok şi că guvernul lor a exagerat.

Ţie ţi se pare acum că ai fost prea dur cu Bulgaria? Îmi pare foarte rău că a fost percepută ca o insultă, nu voiam să se întâmple asta. Eu n-am vrut să insult Bulgaria, era doar o lucrare ironică, la fel ca celelalte. Am fost de multe ori mai dur cu propria mea ţară. Nu ştiu dacă ai văzut lucrarea mea, „Piss”, din Praga, cu doi bărbaţi urinând pe harta Cehiei. Nu e asta mult mai insultător? Nimănui nu i-a păsat atât de mult atunci ca acum.

Lucrarea Bulgariei a fost retrasă? Nu, e încă acolo, dar e acoperită, ca să n-o vadă nimeni. Reprezentanţii misiunii cehe la Consiliul Europei s-au ocupat de asta, nu eu personal.

„Nu vreau să vorbesc despre România”

În ce priveşte România, aveai în minte şi alte versiuni, în afară de Dracula Land? Îmi pare rău, dar chiar nu vreau să vorbesc concret despre anumite ţări, nici despre România. Motivul e simplu: deşi eu sunt autorul conceptului, nu sunt singurul artist care a lucrat la instalaţie. Am fost cinci artişti şi toate lucrările sunt rezultatul unui brainstorming. Fiecare la rândul lui s-a consultat cu prieteni artişti din ţările respective şi împreună am pus la cap acest puzzle. Mi-e foarte greu să spun când, cum şi de ce a venit fiecare idee în parte.

Textul care însoţeşte lucrarea surprinde atât de bine ce se întâmplă în România, încât îţi dă senzaţia că a fost scris chiar de un român... Trei luni de zile am lucrat la fiecare idee în parte şi în timpul ăsta ne-am consultat cu multe dintre cunoştinţele noastre din lumea artei de prin Europa. Fiecare text a fost compus în urma unui brainstorming.

Cum l-aţi inventat pe Matei Tiron? Există chiar o familie de artişti cu acest nume în România. Chiar nu ştiu numele artistului inventat pentru România, îmi pare rău. Alegerea numelor şi crearea site-urilor pentru fiecare dintre cei 27 de artişti a fost responsabilitatea unui coleg de echipă, care are o diplomă universitară în artă contemporană şi cunoaşte în mare peisajul artistic din fiecare ţară.

Cunoşti artişti români? La începutul anilor 90, călătoream mult prin Europa cu expoziţii. Şi am întâlnit foarte mulţi artişti, printre care şi români. Cunosc câţiva, însă în momentul de faţă n-aş putea reproduce exact un nume.

„De reacţia Marii Britanii m-am temut cel mai tare”

Intenţionai să faci expoziţia de unul singur de la început sau ideea a venit pe parcurs? Iniţial, aveam în minte doar un simplu kit cu imagini, apoi îmi veneau din ce în ce mai multe idei, aşa că mi-am adunat câţiva prieteni şi atunci ne-am gândit să facem farsa asta cu 27 de artişti. Întregul ansamblu se bazează pe ideea că Europa e formată din bucăţi pe care noi le punem laolaltă. Şi titlul „Entropa” e autoironic, e o combinaţie între entropie, care înseamnă haos, dezordine, şi Europa. Noi punem pe masă o întrebare.

E întrebarea unui eurosceptic? Nu, eu sunt foarte pro-european, am fost dintotdeauna. La referendum, când s-a pus problema aderării, am transmis un mesaj public de ce cred că ar trebui să ne integrăm în Uniune, preşedintele ceh fiind atunci un eurosceptic. Dar chiar dacă eşti pro-ceva, poţi să râzi pe seama acelui lucru. Dacă eram politician, aş fi procedat cu totul altfel, a face băşcălie nu se prea potriveşte cu statutul acesta, însă eu sunt artist şi sper că îmi este îngăduit să mă folosesc de mijloacele mele de expresie. Se poate interpreta în zeci de feluri ce am făcut eu, însă ideea mea a fost a unei Europe unite, nu divizate. Suntem popoare diferite, cu obiceiuri de viaţă şi principii diferite, dar putem fi uniţi pentru o idee sau un scop comun. Care a fost concluzia, e Europa capabilă să râdă de ea însăşi? Doar unele ţări sunt capabile să râdă de ele însele. Uitându-mă înapoi, îmi imaginam la început că cel mai dur va reacţiona Marea Britanie, care pur şi simplu lipseşte din expoziţie. De reacţia asta m-am temut cel mai tare. Însă, spre surprinderea mea, au primit „Entropa” foarte bine. Nu m-am aşteptat nici o clipă să fie capabili de atâta autoironie. Nu vreau să dau exemple concrete, pe ţări, însă, la multe dintre ele, reacţiile au fost neaşteptate. Încă nu pot privi detaşat tot ce s-a întâmplat cu această expoziţie, nu a trecut suficient timp de atunci. Totul mi se pare confuz. „Refuz să mai iau acei bani”

S-a interesat vreun muzeu sau vreun investitor privat de „Entropa”? Unde o vei expune din vară? Nu ştiu ce voi face cu „Entropa”, în momentul ăsta. Iniţial, plănuiam s-o expunem pe clădirea nouă a Teatrului Naţional din Praga, însă în acest moment nu mai e sigur. Mai e şi problema banilor. Instalaţia a fost construită cu materiale plătite de un sponsor privat, iar toate schiţele, masterplan-ul, conceptul au fost realizate cu bani de la guvern. Însă refuz să mai iau acei bani, o să-i dau înapoi.

Pe toţi? Doar pe cei care vin de la guvern. Evident că am folosit o parte din ei pentru tot ce înseamnă schiţe, broşuri etc. Însă, pentru că am spus că vor merge la 27 de artişti şi nu a fost aşa, îi voi da înapoi. O parte dintre ei trebuiau folosiţi ca să fie amplasată la Teatrul Naţional, dar acum nu prea mai am cu ce. Sunt multe probleme la care trebuie să mă gândesc foarte atent în legătură cu expoziţia asta. Am încheiat un an dificil, pentru că instalaţia asta a fost a naibii de greu de făcut! Mi-am luat câteva săptămâni de vacanţă în Statele Unite, unde lucrez acum la un nou proiect, a fost obositor, isteric, n-am putut dormi multă vreme, am avut coşmaruri după expoziţia asta. Acum nu vreau decât să mă liniştesc şi să văd ce o să fac de-acum încolo.

CONTROVERSAT

„E un ciudat. Nu ştim exact ce vrea să facă”

Aproape toate lucrările tale au stârnit polemici. E controversa un ingredient pe care arta contemporană nu-l poate ignora sau n-ar trebui să-l ignore? Dacă te uiţi la ce am creat eu până acum, ai să constaţi, sau cel puţin aşa cred eu, că nu toate lucrările mele sunt controversate. Am făcut, la un moment dat, lucrări care au părut provocatoare. Nici instalaţia asta nu a fost menită să fie provocatoare, ci să stârnească eventual râsul, să placă. Însă într-o societate atât de polarizată, e imposibil să nu superi pe cineva. Într-un anumit sens, eu nu prea mă văd făcând parte din arta contemporană, nu mă regăsesc în expoziţiile de artă contemporană, nici pe piaţă. Am probleme serioase când vine vorba să mă plasez în comunitatea artistică. Dacă mă cauţi prin galeriile de artă contemporană din Cehia, e puţin probabil să mă regăseşti.

Dar te putem regăsi pe străzile Pragăi sau pe clădiri. Da, acolo se află majoritatea lucrărilor mele. Şi aproape toate îmi aparţin, cu excepţia a două, care au fost cumpărate de investitori privaţi. Îmi place să cred că pot transforma peisajul cu sculpturile mele, că-l pot îmbunătăţi. Însă curatorii şi ceilalţi artişti cehi ţi-ar putea spune: „E un ciudat. Nu ştim exact ce vrea să facă, ce vrea să spună”. În fine, eu nu m-aş defini ca provocator sau controversat, ci aş spune că cei din jurul meu sunt mai puţin toleranţi decât mă aştept de obicei.

AUTOIRONIE

„Facem băşcălie de noi ca britanicii”

Cehii au în spate o tradiţie a farselor în artă, începând cu Jaroslav Hasek. De unde vine această plăcere a înscenării? Cred că e un fel de obicei naţional. Înainte de al doilea război mondial, practic trăiam împreună trei naţiuni, germani, evrei şi cehi. Amestecaţi. Aş spune că asta a determinat cumva absenţa mândriei naţionale, a simţului individualităţii ca popor, de aceea suntem capabili să râdem de noi înşine la nesfârşit. Cred că avem acelaşi tip de umor ca şi britanicii, e cea mai bună comparaţie pe care o pot face. Avem acelaşi mod anti-naţionalist de a face băşcălie de noi înşine.

CREAŢII Tancul roz şi „rechinul” Saddam Hussein

David Cerny e un maestru al controversei, unul foarte bine cotat, de altfel. După cum singur mărturiseşte, arta sa nu trebuie căutată în galerii, ci pe stradă sau pe clădiri.

• A intrat brusc în atenţia media în 1991, când a fost acuzat de huliganism după ce a pictat în roz un tanc sovietic (încă un monument la vremea aceea).
• În 2005, a prezentat la Bienala de la Praga o instalaţie numită „Rechin”, cu Saddam Hussein în formol - o parodie la celebra lucrare a lui Damien Hirst, „The Physical Impossibility of Death in the Mind of Someone Living” – interzisă în Belgia şi Polonia. O statuie gigant a unui bărbat masturbându-se, care urma să fie plasată pe Teatrul Naţional din Praga, a fost refuzată de autorităţi, iar sculpturile unor bebeluşi căţărăndu-se pe turnul televiziunii din capitala cehă au fost calificate drept „sinistre”.
• Pe străzile Pragăi poate fi văzută şi o sculptură cu doi bărbaţi urinând pe harta Cehiei, care a iscat, la rândul ei, polemici. Recent, a publicat cartea „The Fucking Years”, în care face legătura între apetitul său pentru sex şi creaţia sa.