Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa, din cauza temperaturilor foarte scăzute care au fost înregistrate în SUA în ultimele zile, anunţă AFP.
De asemenea, în sudul ţării, zăpada şi gheaţa au perturbat transporturile şi distribuţia de electricitate.
Un reprezentant al Serviciului Naţional de Meteorologie a anunţat că precipitaţiile, care s-au format la începutul săptămânii în sudul ţării, au avansat rapid spre nord-est. "În ritmul actual, problemele ar putea să se abată asupra estului Canadei", a continuat acesta.
Haos pe şosele
În Oklahoma, poliţia a trebuit să intervină la peste o mie de coliziuni care au cauzat moartea a două persoane şi rănirea altor 130.
În Texas, peste o sută de accidente au fost semnalate numai în oraşul Dallas, ieri noapte. Două persoane au fost ucise în acest oraş, slab pregătit pentru combaterea frigului.
De asemenea, în Kentucky, gheaţa a rupt crengi de copaci şi linii de înaltă tensiune. Mai multe oraşe erau private total de electricitate, din cauza incendiilor provocate de scurtcircuite la transformatoare.
Cinci morţi în Missouri
Cinci morţi s-au înregistrat de asemenea în Missouri şi trei în Arkansas, unde au fost deschise adăposturi de urgenţă pentru persoanele care nu mai avea electricitate şi telefonie în locuinţe.