Primul guvern doborât de criză

Primul guvern doborât de criză

Islanda a devenit ieri prima ţară în care actuala criză economică a dus la prăbuşirea guvernului, după ce premierul Geir Haarde a anunţat demisia imediată a executivului pe care îl conduce.

„Sunt aici pentru a anunţa că, împreună cu liderul Partidului Social-Democrat, am decis să nu mai continuăm această coaliţie“, a declarat premierul islandez, citat de AFP. Partidul Independenţei, condus de premierul Geir Haarde, guverna alături de social- democraţi din mai 2007.

Demisia executivului a venit la o zi după demisia ministrului islandez al comerţului, Bjorgvin Gudni Sigurdsson, care şi-a asumat responsabilitatea prăbuşirii sectorului bancar naţional, şi la câteva zile după decizia de organizare de alegeri anticipate, în luna mai a anu lui curent. Anunţarea alegerilor anticipate nu a fost însă suficientă pentru calmarea spiritelor, circa 5.000 de oameni ieşind sâmbătă pe străzile capitalei Rejkjavik pentru a cere demisia guvernului, pe fondul crizei economice care a lovit grav această ţară în ultimele patru luni.

Ne puteți urmări și pe Google News