În ajunul ultimei zile a mandatului său, preşedintele american George W. Bush le-a telefonat mai multor lideri de stat pentru a le mulţumi de colaborare.
Potrivit unui comunicat al Casei Albe, citat de AFP, Bush a vorbit cu "aliaţi, prieteni şi rivali" de pe scena politică mondială.
Lista liderilor de stat care au vorbit, aseară, pentru câteva minute, cu preşedintele american cuprinde numele şefilor de stat şi premieri din Brazilia, Marea Britanie, Georgia, Israel, Italia, Japonia, Rusia şi Coreea de Sud.
Numele lui Traian Băsescu nu a fost precizat, de către presa internaţională. Totuşi, purtătorul de cuvânt al lui Bush va mai vorbi, astăzi, cu mai mulţi lideri ai lumii.
Bush a mulţumit pentru ospitalitatea cu care a fost primit de aceşti lideri şi i-a asigurat că "este bucuros că a lucrat cu ei".
La rândul lor, premierul britanic, danez, italian, japonez şi rus şi preşedintele georgian, sud-coreean, rus şi brazilian i-au mulţumit liderului american pentru munca sa şi pentru "cooperarea şi prietenia" pe care le-a arătat-o în cei opt ani de mandat.