Marşuri sindicale la Oltchim

Marşuri sindicale la Oltchim

PROTESTE. Sindicaliştii de la Combinatul Oltchim Râmnicu-Vâlcea au anunţat, ieri, că vor organiza, săptămâna viitoare, marşuri şi mitinguri de protest, informează Mediafax.

Potrivit liderului sindical, Mihai Diculoiu, acţiunile de protest vor începe joi, între orele 16.00 şi 19.00, pe fondul nemulţumirilor legate de situaţia actuală a combinatului. Liderul sindical al Oltchim Râmnicu-Vâlcea a estimat că la miting vor participa peste 5.000 de angajaţi, dar a precizat că acţiunile sindicale sunt organizate în aşa fel încât să nu afecteze procesul de producţie.