BOGDAN HRIB: 2009: Privind înapoi din 25 în 25

BOGDAN HRIB: 2009: Privind înapoi din 25 în 25

"De ce am scris? Pentru că am constatat că viaţa nu mă satisface." (Tenessee Williams)

Vacanţele se încheie. Se mai agaţă unii de Bobotează şi de Sfântul Ion, dar mai sunt puţine zile până când 2009 va intra în regim de lucru! A venit clipa noilor proiecte. Dar cum poţi gândi viitorul dacă nu privind în trecut?... Acum 25 de ani... 1984. Capitalismul era un vis vag şi comunismul se construia măreţ pe plaiuri mioritice, în timp ce Elmore Leonard câştiga Premiul Edgar al scriitorilor de mystery & thriller cu „La Brava“, învingând nominalizatul şi mult mai celebrul roman „Numele trandafirului“ al lui Umberto Eco. Doi scriitori părăseau lumea noastră: Julio Cortazar şi Truman Capote. Cu încă 25 de ani... 1959. În plin război rece şi domnie a lui Dej, Boris Vian, la 39 de ani, se despărţea de o Europă sfâşiată. Americanul Raymond Chandler şi britanicul Sax Rohmer, creatorul minţii diabolice a doctorului Fu Manchu, părăseau şi ei scena pământească. Este şi anul naşterii Sussanei Clarke, cu al său „Jonathan Strange and Mr. Norell“, cel mai premiat volum al tuturor timpurilor (8 premii şi nominalizări!), sau al lui Ildefonso Falcones, al cărui roman „Catedrala mării“ a bântuit listele de bestselleruri în 2008. La noi, ambele cărţi au apărut la RAO. Înapoi cu 25 de ani... 1934. Lumea îşi revenea din criză şi România Mare, sub Carol al II-lea, participa la Campionatul mondial de fotbal din Italia, pierzând cu 2-1 în faţa Cehoslovaciei. Pentru iubitorii de SF & fantasy e un an important - se năşteau John Brunner, Harlan Ellison, Piers Anthony, Diana Wynne Jones şi Carl Sagan. Luigi Pirandello primea Premiul Nobel. Să nu-l uităm pe poetul-muzician Leonard Cohen şi al său memorabil concert de la Bucureşti de anul trecut, la cei aproape 75 de ani! Un nou salt înapoi... 1909. Pe 5 ianuarie se năştea Principesa Ileana, fiica cea mică a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, pe 12 iulie - Constantin Noica, iar pe 7 septembrie - Elia Kazan. Selma Lagerlof este prima femeie căreia i se oferă Premiul Nobel, pentru „Minunatele aventuri ale lui Nils Holgersson“. Din nefericire, copiii noştri au cam uitat-o...

Despre 1884, 1859... altă dată.

Ne puteți urmări și pe Google News