NATO: Avioanele militare ale Rusiei pun în pericol aviația civilă din regiunea Mării Baltice
- Silvana Chiujdea
- 15 decembrie 2014, 23:04
NATO a acuzat Rusia că pune în pericol aviația civilă în regiunea Mării Baltice, după ce Suedia a protestat în legătură cu faptul că un avion rus a zburat prea aproape de un avion de pasageri și și-a închis unul dintre instrumentele de localizare, informează Reuters.
Rusia a negat informațiile potrivit cărora aviația sa ar fi pus în pericol vreun avion civil, transmite Agerpres,
Incidentul, care s-a produs vineri în spațiul aerian al Suediei, a amplificat preocupările în legătură cu zborurile forțelor aeriene ruse în regiunea nordică, care s-au înmulțit în acest an, în parte din cauza tensiunilor în legătură cu rolul Moscovei în criza din Ucraina. Finlanda și-a exprimat de asemenea preocuparea în legătură cu așa-numitele 'Dark Flights' care aveau transponderul închis.
"Nu este doar problema intensificării zborurilor, ci și a modului în care se efectuează aceste zboruri. Ei nu-și completează planurile de zbor, nu comunică cu centrul de control al traficului aerian civil și nu își deschid instrumentele de localizare", a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul unei conferințe de presă.
"Acest lucru reprezintă un risc pentru traficul aerian civil. Cel mai important este ca NATO să rămână vigilentă și să interceptăm zborurile ruse", a mai spus el.