Viktor Orban nu vrea ca Ungaria să aibă graniță comună cu Rusia
- Paul Ciocoiu
- 24 noiembrie 2014, 12:45
Ucraina nu are independenţă financiară, prin urmare este prematur să se vorbească despre o posibilă aderare a ei la Uniunea Europeană, a declarat premierul ungar Viktor Orban, într-un interviu pentru publicaţia germană Handelsblatt, în care a sugerat că, în pofida apropierii guvernului său de Moscova, nu şi-ar dori ca Ungaria să aibă din nou graniţă cu Rusia (URSS) ca în perioada comunistă.
Orban a afirmat că, în eventualitatea aderării Ucrainei la UE, “ar trebui să ne lămurim cine va plăti 25 de miliarde de euro anual, o sumă necesară pentru a sprijini Ucraina”. “Până când acest aspect nu va fi clarificat, problema aderării Ucrainei la UE nu poate fi pusă”, a declarat el, potrivit antenei ruse a Deutsche Welle, citată luni de mass-media ucrainene.
Cu toate acestea, el şi-ar putea imagina acceptarea Ucrainei în componenţa UE într-o perspectivă medie de timp şi a spus că aceasta chiar ar fi de dorit.
Vorbind despre tensiunile dintre Rusia şi Occident, Orban a spus că o Ucraină independentă, între Ungaria şi Rusia, este în interesul ţării sale. “Noi am avut o frontieră comună cu Uniunea Sovietică şi a trecut mult timp până când am scăpat de ea. Nu vrem să fie acolo din nou”, a spus liderul de la Budapesta, menţionând că influenţa Rusiei în Europa Centrală este astăzi mult mai slabă decât în anul 2000.
În general, potrivit premierul ungar, supranumit şi “mini-Putin” pentru derivele autoritariste în politica internă a ţării, interesul geopolitic al Budapestei poate fi descris în trei cuvinte: pace, energie şi comerţ.
Ungaria a fost virulent criticată pentru cooperarea sa cu Rusia în plan energetic, într-o situaţie internaţională extrem de tensionată, când UE şi SUA au impus sancţiuni împotriva Moscovei într-o încercare de a o determina să-şi schimbe politica în Ucraina, unde aceasta alimentează o insurecţie în estul ţării.
Budapesta susţine proiectul gazoductului South Stream al gigantului rus Gazprom, destinat să aprovizioneze Europa cu gaze naturale ruseşti ocolind Ucraina. Proiectul a fost blocat de Uniunea Europeana în cadrul sancţiunilor împotriva Moscovei pe fondul conflictului cu Kievul. De asemenea, Washingtonul a reproşat Ungariei finanţarea printr-un credit rusesc a extinderii unicei centrale nucleare ungare.