Tăriceanu: Datoria mea este să îi acord sprijin necondiționat lui Victor Ponta
- Silvana Chiujdea
- 5 noiembrie 2014, 00:45
Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat, marți seară, că îi va acorda sprijin necondiționat candidatului Alianței PSD-UNPR-PC, premierul Victor Ponta, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, deoarece consideră că datoria sa este să îi acorde sprijin necondiționat lui Victor Ponta.
"Cred că în momentul de față datoria mea este să îi acord acest sprijin necondiționat de absolut nimic, nu e vorba nici de numire, de nominalizare sau de altceva, pentru a avea garanția, prin alegerea domniei sale, că punem punct acestei perioade nefaste, extrem de păguboase pentru România, care a însemnat regimul Băsescu", a spus Călin Popescu Tăriceanu.
El l-a numit pe Klaus Iohannis, prezidențiabilul Alianței Creștin Liberale, "un fel Băsescu cu față umană", "un demn continuator al lui Băsescu",